Tag Archive: Colectia Mauritshuis


Tinara cu perla - Vermeer

De fapt, ce anume mă face să nu mai simt nici o urmă de ”cotidian”, de iluzoriu, chiar și numai pentru cîteva minute, cînd văd o pictură de exemplu, despre care îmi vine să spun ”îmi pare că este vie”? Nu că e ”desăvîrșit” de frumoasă, nu asta mă înalță; în fond, o imperceptibilă fisură estetică face vizibile ”limitele” picturii în raport cu ”desăvîrșirea” și efectele ”îmbătrînirii” pînzei și culorii… Și cu toate astea, sau, mai ales, pentru asta, un astfel de tablou e ”prezent”, a rupt cu trecutul și s-a așezat în ”lumina” de care am avut parte ca de un mare dar! Contemplîndu-i zîmbetul, privirea clară ce mă urmărește la rîndu-i din tablou, înțeleg că, da, dincolo de părere, ”tabloul e viu”: iradiază o lumină ca o icoană. Întrebărilor mele le-am găsit un posibil răspuns ”idealist” la Hans Sedlmayer. Analizînd capodopera lui Vermeer ”Elogilul picturii”, Sedlmayer înțelege că ”accentul este pus, ca în atîtea tablouri ale lui Vermeer pe trăirea luminii…” Tăcerea în care este închisă prin natura sa arta picturii e ”tainic însuflețită”. E „solemnă ca tăcerea din spațiul unei biserici în care se revarsă lumina. Lumina aceasta este – lucrul a fost adesea remarcat – «obiectul» propriu-zis al tabloului. […] ea are totodată caracterul unei lumini suprareale.” Dacă Sedlmayer vedea la femeia din tabloul ”Elogiul picturii” cum” o «lumină lăuntrică» este iradiată de fața ei – odată cu schițarea unui zîmbet fericit – care astfel se transfigurează, dobîndind o înaltă frumusețe…” eu mi-am amintit de ”Tînăra cu perlă” de la Mauritshuis. Tabloul acela mi-a oferit cîteva clipe de situare în lumină! (Hans Sedlmayer, ”Epoci și opere”, vol. I, București, Ed. Meridiane, 1991, pp. 286 – 298)

Mauritshuis a rămas o fascinație venită din cărți, atît pare de special, chiar și după ce l-am vizitat. Dincolo de a fi ”un spațiu de expunere”, Mauritshuis e un palat, el însuși operă de artă, cu splendoarea pe care o presupune. La scara istoriei, chiar și pentru un palat, existența nu e deloc simplă, e o poveste a distrugerii și izbînzii în a-și spori frumusețea, în fond asta e vocația pe care umanul o cîștigă prin artă… Palatul a fost construit la Haga de Johan Maurits, conte de Nassau-Siegen. Ridicarea palatului, cu exteriorul său clasicist, ritmat de coloane adosate și înconjurat de apă, a durat 11 ani, între 1633 și 1644. După incendiul din 1704 au rămas doar zidurile exterioare. S-a întîmplat să fie luată decizia bună ca ruinele să nu fie demolate și palatul a fost restaurat. Pereții interiori și tavanele au fost refăcute în stuc alb și lambriuri, șeminee noi au fost reconstruite, adăugînd eleganță barocă prin saloane și în jurul unei ample scări centrale… Pictorul venețian Giovanni Antonio Pellegrini, aflat în epocă la Haga, e autorul picturilor murale din ”salonul aurit” al palatului.

Salonul aurit, picturi de venețianul Giovanni Antonio Pellegrini.

???????????????????????????????

(Haga, foto D. A., 25.07.2014)


Detaliu, Jan Verkolje, 1674.

Una dintre observațiile zilei de ieri (25.07.2014), la Muzeul Mauritshuis din Haga: în mai toate tablourile cu scene de interior din pictura flamandă, chiar și în cele din biserică, cîinele e mereu prezent! E surprins fie dormind, dacă scena e una în care cîinele simte o stare de ”pace” sau în posturi atente, cînd scena presupune o anume dinamică (un moment de joacă, o întîlnire între personaje)… Rezumînd, pictura flamandă e o istorie (canină) în imagini!


Detaliu, Gabriël Metsu, Een jonge vrouw die muziek schrijft, c. 1662 – 1663.


Detaliu,Frans van Mieris de Oude, Een man en een vrouw met twee honden, (‘Hondje plagen’), 1660.
În pînză lui van Mieris, subiectul scenei de tandrețe e cățelul din brațele femeii! În joacă, bărbatul îl trage de ureche, iar femeia îi respinge, cu un gest tandru, ”brutalitatea” ludică în urma căreia suferă ”odorul”! A picta ”nimicuri”! Și, totuși, cîtă atmosferă!

Detalii de picruri din Colecția Mauritshuis din Haga; fotografiile sînt luate de pe pagina de facebook a muzeului