Tag Archive: Clasicism


În peisajul geometric de la castelul din Seneffe, în care te poți alege cu o răceală clasicistă sau măcar cu o alergie la simetrie, ”cadrele” ciclopice din oțel (uneori) colorat cu rugină încălzesc, oarecum, atmosfera. Sau poate că o lasă la fel, însă eu nu am rămas indiferent la punctele pe care le umple jocul propus de sculptorul italian Mauro Staccioli. E un joc secundar, în care nu e important dacă figurile pure ale artistului au ceva ezoteric. Mai degrabă nu au, cred că ceea ce-i stîrnește interesul e numai dialogul cu „starea naturală”. Profund sau mai puțin cosmetizate (și răvășite) de uman, energiile naturii dau oricărei linii (și forme), oricît de „sumară”, sugestii nebănuite. Simplul se complică „natural”, rezonează și lasă loc (solar) unei stări de liniște. Liniștea norilor în oglinda apei.

„Mes sculptures ne sont pas des objets de décoration… Il s’agit d’instruments de provocation.” – Mauro Staccioli

(Foto la castelul din Seneffe, 9.11.2014; sculpturi de Mauro Staccioli)

Mauritshuis a rămas o fascinație venită din cărți, atît pare de special, chiar și după ce l-am vizitat. Dincolo de a fi ”un spațiu de expunere”, Mauritshuis e un palat, el însuși operă de artă, cu splendoarea pe care o presupune. La scara istoriei, chiar și pentru un palat, existența nu e deloc simplă, e o poveste a distrugerii și izbînzii în a-și spori frumusețea, în fond asta e vocația pe care umanul o cîștigă prin artă… Palatul a fost construit la Haga de Johan Maurits, conte de Nassau-Siegen. Ridicarea palatului, cu exteriorul său clasicist, ritmat de coloane adosate și înconjurat de apă, a durat 11 ani, între 1633 și 1644. După incendiul din 1704 au rămas doar zidurile exterioare. S-a întîmplat să fie luată decizia bună ca ruinele să nu fie demolate și palatul a fost restaurat. Pereții interiori și tavanele au fost refăcute în stuc alb și lambriuri, șeminee noi au fost reconstruite, adăugînd eleganță barocă prin saloane și în jurul unei ample scări centrale… Pictorul venețian Giovanni Antonio Pellegrini, aflat în epocă la Haga, e autorul picturilor murale din ”salonul aurit” al palatului.

Salonul aurit, picturi de venețianul Giovanni Antonio Pellegrini.

???????????????????????????????

(Haga, foto D. A., 25.07.2014)

Viziunea mea empirică despre canale e mai degrabă una medievală, alimentată de cîteva plimbări pe încolăcitele ”băltoace” din Bruges. Cotind pe după proprietăți, la îngustele canale se ajungea direct din case, așa că, îmi imaginez, erau destul de circulate. Sînt și acuma, șalupe cu multe locuri trec cu viteză  prin Bruges sau Gent, făcînd să clipocească malurile vechi, pietruite și lăsîndu-i turistului agitat amintirea a 20 de mimute de romantism. Însă la Tervuren am dat de modelul clasicist al canalelor, tăiate drept pînă în zare, după cum începuseră monarhii și guvernatorii, prin sec. al XVIII-lea, să le deseneze cu rigla pe hîrtie. Lacurile și canalul din pădurea Tervuren au fost săpate de Charles-Alexandre de Lorraine în preajma palatului său. Iluminist prin vocația epocii, Charles-Alexandre și-a consumat experiențele industriale și tehnice într-o impozantă clădire, desigur în stil clasicist. În acel ”palat” de lîngă palat își avea marea sa ”manufactură”, iar canalul a fost făcut tocmai pentru a ajunge corăbioarele la ea.

(Foto, 16.10.2012)

Ori de câte ori văd cum sunt desprinse schele măcar de pe o turlă, spre exemplu, dacă nu de pe clădirea în întregime, uneori după mulţi ani de consolidare şi restaurare lente, oprite, stagnate, momentul îmi pare o izbândă asupra a ceea ce pare inevitabil. Cu atât mai mult cu cât clădirea salvată este un monument, iar restaurarea cât de cât izbutită. Chiar şi atunci când nu e vorba de o clădire cu notorietate, cum e această biserică de la începutul sec. al XIX-lea (1802) din Holboca, lângă Iaşi, dar având un şarm al ei şi o anume rezonanţă în istoria arhitecturii prin clasicismul ei manifest. Eliberarea de schele are ceva din sacralitatea dezvelirii unei statui… Din păcate se petrece atât de greu şi după o mulţime de ani, uneori cu zecile şi asta nu e de ieri de azi, e boală veche, uneori schele au căzut pur şi simplu de vechime.

108_7975a

108_7976

108_7576a

Ansamblul Mănăstirii Frumoasa din Iaşi e o veritabilă sinteză. Palatul de pe ziduri, cum e cunoscut în monografii şi tomuri de istoria artei, e una dintre cele mai relevante şi sincrone reflectări ale neoclasicismului moldovenesc, racordat la cel european. Atmosfera meditativă la care predispune acel spaţiu arhitectural  şi sacru e pigmentată cu subtile simboluri ezoterice…