dumitruagachiUn japonez învolt în lumina înserării…..
(foto, 8 aprilie 2017; drepturi de autor rezervate)
Tag Archive: Cires
”Mediul ambiant” de Paști e încărcat cu flori de cireș!
(Bruxelles, cireș în lumina dimineții)
Cum tot înghițeam a lehamite murătura de guvern de pe Dîmbovița și-mi părea că nu se mai termină, era să uit de o stare oarecum specială legată de înflorirea cireșilor japonezi… (Iată ce mă poate preocupa și cît de frivol pot să fiu, cînd în țară e atîta dramatism!) Era să(-mi) treacă neobservată serenitatea lor, mereu altfel în fiecare an, dacă nu mă uitam la fotografiile acelei zile de început de aprilie petrecută la Paris. În una dintre ele, Andra a prins un moment de răgaz sub ”ceremonia” florală a unui cireș, după ce l-a ”strunint” pe Lapi… Cînd revin la impresiile din anii trecuți îmi dau seama că mănunchiurile de flori bătute, rozii ca și epiderma unei suferințe, abia s-au deschis, se scutură, deja!
(8.04.2012, Paris, pe undeva pe lîngă Place de la Concorde)
(24.04.2012, cireși înfloriți mai peste tot prin Bruxelles)
…E unul special, pe care l-am simţit după ce am plecat, ca să folosesc un cuvînt vag, în străinătate… Acum îl asociez şi sărbătorii Învierii, cu lumina specială pe care o filtrează. Trecerea şi învierea se regăsesc în două materii (aparent) perene şi perisabile deopotrivă, cu mulţimea lor de senzaţii, de la tactil, la miros, la strălucire şi sunet, foşnet, muzică, omătul alb al morţii şi verdele dens al reînvierii… Toate trec în zăpezile (de altădată) sau în verdele crud, cum trece acea ninsoare proaspătă de flori de cireş pe aleile din Bruxelles…
Lumină lină, tuturor!
(Foto D. Agachi, cireşi la Bruxelles, 22.04.2011)
Cînd am ajuns la Bruxelles anul trecut, am fost sedus de o mai veche fascinaţie, alimentată pînă atunci doar din lecturi şi fotografii… Am avut şi eu etapa mea orientală, japonismele mele ţinînd poate de fascinaţia unui cult pentru omul ca destin împlinit, pe care Europa îmi părea că îl pierduse, destin auster, ţinînd de onoare, eroism, spirit justiţiar, spirit de sacrificiu, seninătate, linişte şi, de ce nu (la vremea tinereţii), de „artele marţiale”… După un timp mi-a trecut. Sentimentul florii de cireş mi-a revenit văzînd splendoarea ei vegetală, „carnaţia” prea diferită, ca orice e exterm „oriental”, aş spune. Pe 1 martie anul acesta scriam un gînd, privind din nou la mugurii unui cireş japonez. Îmi vorbea despre linişte, tocmai în „tensiunea” aşteptării noului (efemer) început. Liniştea tensionată le trece pe toate, amintiri, destine. Nu ştiu ce o fi cu numerele, ce tainică reprezentare e în combinatoria lor, însă pe 11.03.2011 lumea vedea „în direct” cataclismul inimaginabil pe care mulţi-puţini oameni chiar îl trăiau. În zilele următoare, Japonia, Fukushima, erau asociate unui dezastru nuclear… Poate că, în acele ore, o bună parte din omenire s-a gîndit măcar o clipă, sperînd în bine, dacă nu la japonezul concret, suferind, măcar la două entităţi abstracte: Japonia, Fukushima şi poate că şi asta a contat! În acele ore s-a întîmplat să privesc, sub un cer apăsător, într-un peisaj banal, industrial, lîngă o şosea circulată către mari centre comerciale, un grup de trei deja bătrîni cireşi japonezi, cu crengile lor multe şi zvelte ca o lozie, parcă grele de florile abia deschise. Părea himerică pe cerul plumburiu, pulsaţia de lumină a trei copaci înfloriţi…
(Foto D. Agachi, 03.2011, Bruxelles)
Dumitru Agachi's Weblog 