Tag Archive: casa


Flori de vitraliu, flori zgîriate, flori de tablă… E o casă reper Art Nouveau din Bruxelles, imaginată și construită de arhitectul Ernest Blerot.

247183_819939878093466_2586201512299975638_n

Cînd cineva ar pune cu voioșie pe ”feisbuc” fotografia unor bucăți de casă și de copac, culmea, plasat exact în centrul pozei, ar fi tratat cu zîmbete tolerante de cei cunoscători în ale ”compoziției” fotografice! Cine s-ar gîndi că poză a fost făcută la ”impresie”, la inspirație. Adică unghiuri, ”atmosfera”, subtilitatea, insolitul, unde sînt? Nu poți face fotografia așa, clanț și să nu găsești nimic în ea! Numai că arta e tocmai ceea ce scapă regulii, dar prinde cu finețe (tocmai) ceea ce pare prea banal: prinde, pe lîngă ”fragmentele” de realitate, ”fragmentul” de inefabil pe care nu știi de unde să-l iei, dar care începe să te curprindă ca impresia primilor pași într-o casă conoscută, în care nu ai mai intrat demult…

Reproducere după Manet, Casă în Rueil, u.p., 1882.

Actualizare (02.05.2015):
Textul de mai sus, publicat și pe pagina mea de facebook (01.05.2015) a generat două interesante comentarii. Le reiau aici, pentru observațiile asupra compoziției tabloului lui Manet.

Elena Agachi: ”Manet a pus două axis, poate chiar trei , dacă luam în considerare și casa cu etaj, nu numai coloana și copacul, ți le-a băgat între ochi, cum ar veni! Toate sînt însă fundamentale, compoziția e echilibrată și cuminte. Te face sa privești ÎN SUS. În plus, linia de demarcație, fundamentală în orice compoziție, aici roșie, împarte planul în maniera unei cruci!”

Mihai Kaizer (fotograf): ”Deși sunt de acord în privința acelui zâmbet tolerant, trebuie că întotdeauna este vorba de inspirația de moment, cât și de ceea ce eviți printr-o încadrare anume; este irelevant dacă vorbim de pictură, gravură sau fotografie. Ceea ce vede cel ce ”prinde” pe pânză sau pe film, fie numai și în imaginația proprie, nu poate fi ghicit în totalitate de privitorul tabloului (final). Cred eu că acel inefabil despre care vorbiți (în textul de mai sus, D.A.), este exact ceea nu se vede, dar este lăsat închipuirii. Dacă privim Manet-ul de mai sus și îl caracterizăm sensu strictissimo din punct de vedere compozițional, nu are nici pe departe (doar) un copac aruncat în mijloc sau bucăți de casă relevate de pensulă într-un mod întâmplător. Ochiul se duce spre linia roșie de demarcație care nu e pusă întămplător în treimea superioară: treimea de deasupra liniei este partea de ”acoperiș” (deși nu există un acoperiș la vedere în sensul real al cuvântului) – frunzele copacului se află deasupra planului ferestrelor superioare, ”închizând” scena, ”protejând” casa. De la linia roșie de demarcație, ochiul coboară spre frunzele roșii din colțul din stânga jos, apoi ”urcă” pe cărare și ajung spre casă împotriva copacului care aparent obstrucționează privirea sau călătorul să intre în casă; toate obloanele sunt deschise, semn că suntem primiți. Există așa-zise reguli estetice ce vor încerca să explice de ce o imagine te prinde foarte mult, însă nici o regulă nu îți poate descrie sentimentul pe care îl ai în procesul ”fabricării” pânzei/imaginii. Poate că singura regulă este că fiecare vede ceea ce vrea să vadă; restul cuvintelor sunt făcute pentru așa-zisele manuale de specialitate. Inefabilul, prin definiție, nu poate fi exprimat prin cuvinte, deși te cuprinde de la acei primi pași…

photo5w

De paie? Da, de paie, acoperișuri de paie… Și n-au avut flamanzii ăștia bani să-și pună ceva fain, ceva super? Nu de bani era vorba. Am regăsit în Belgia case care mi-au amintit că le văzusem cîndva, poate cu pereții bătînd mai mult în albastru, poate mai mărunte, însă cu acoperișuri negre la fel de elegante. Erau casele cu stuf și paie de prin satele copilăriei. Au disprut din fudulie. Erau vechi și mici. Locul lor a fost luat mai întîi de casa ”tip oraș”, de la un timp de ”vile”. Și cine și-ar fi imaginat vila cu stuf, ceva atît de primitiv. Starea de bine cu stuf călduros și ”plin de caracter” a dispărut. S-a umplut relieful de azbest și tablă rece și, de vreo 20 de ani, colorată. Orașe colorate, sate colorate, România în culori! La Nijlen, o zonă prosperă din Flandra, sînt acoperișuri de paie pe case cît se poate de somptuase. Par o lume în haine vechi, fredonînd jaz. Cu pălărioare și mănuși albe. Pînă la cot, pînă la căpriori… Poate îi vine cuiva vreo idee pentru viitoarea vilă… Nu mai sînt meseriași? Orice se poate reînvăța. Ce poate fi complicat în ceva atît de modest!

(Case din Flandra, foto, 9.10.2014)

photo6w

photo1w

IMGP6928w

IMGP6929w

IMGP0321w

…E toată o ”varză” somptuoasă! Stilistica ei presupune fantezie, dacă nu chiar ”fantezism” prin apetența pentru eleganța căutată și inedit. Amestecul detaliilor fine cu jocul (pasional) al volumelor fac din vila de Bruxelles ceea ce s-ar numi o ”cocotă”, oricum nu sînt prea numeroase printre sobrele Maison de maître, locuința burghezului sau a funcționarului pe la 1900, într-un Bruxelles art nouveau. Una dintre vile mi-a amintit, prin turnulețul cu forma lui inconfundabilă, de casa ”familiei Addams”.

IMGP0324w

Villa Stéphanie, Uccle, Bruxelles

IMGP0317w

O fereastră, printre extrem de puținele, în care se mai vede inconfundabila dantelă flamandă.

IMGP0319w

IMGP0320w

IMGP0340w1

IMGP0342w1

(Bruxelles, foto 8.07.2013)

IMGP0212w
M-aș fi oprit oricum să privesc acel impozant tablou mural – fie și numai prin dimensiuni – de sub streașina casei cu turn, altfel zveltă și bine proporționată, aflată în apropierea ambasadei României din Bruxelles. I-am acordat mai multă atenție față de alte case pictate, surprins nu atît de ”sintaxa” art nouveau, la care mă așteptam, ci de compoziția și picturalitatea frescelor, care trimit la un nume cunoscut, Georges de Feure. Ar fi prea hazardat a crede că pictura murală aflată pe fațada unei case din Bruxelles îi aparține? Parizian prin naștere, pictorul era și belgian după mamă. Dacă un pastișor a pictat, el a reușit să imite la modul remarcabil ”maniera” lui de Feure de a reda stilizat grădina, ca una edenică, dar și chipul femeii între două vîrste, care își trăiește melancolia printre flori luxuriante și fluturi. Rîndunica spre care personajul privește absent e mesagerul, alterul, în lumea (lui) umplută de frunzele mari de ricin…

IMGP0219w1

IMGP0216w

Un panou decorativ de mici dimensiuni se afla deasupra intrării. Vopseaua ce se desprinde, lasă impresia lugubră a carnației mumifiate.IMGP0220w

(Bruxelles, casă art nouveau, foto 3.07.2013)