Tag Archive: Carte


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Într-a IV-a am avut istorie și poate că ăsta o fi fost motivul pentru care învățătoarea-preuteasă mi-a scris pe cartea pentru premiu: ”Să ajungi istoric!” Atît mi-a scris, lapidar și și-a pus semnătura ei cu nume neobișnuit prin sat, Ecaterina. Era o cărțulie repovestită, ”Întoarcerea lui Ulise în Itaca”. Toată vara aceea imaginam și vedeam momentul în care Ulise încoardă arcul și mîngîiam un cățelandru alb și frumos, spunîndu-i că-i foarte bătrîn și plin de purici ca Argus.
Mult mai tîrziu și-a amintit învățătoarea că-i plăcea cum alăturam neobișnuit unele cuvinte și că dintre mulți pe care-i școlise, ea credea că voi ajunge ”intelectual”. N-am reușit să am nici o ”specialitate” intelectuală și mă bucur enorm pentru asta!

(fotografie, 1 noiembrie 2017, Auderghem, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Ex-libris

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe un colț de bancă dintr-o stație de autobuz din Bruxelles erau așezate cu grijă cîteva cărți. Pe etichete cineva a scris o mică invitație: ”luați, dacă vă interesează”… Marchează cumva gestul de a dărui cu eleganță. Încerc să ghicesc vîrsta persoanei care le-a lăsat, scrisul frumos desenat e mai degrabă feminin, decupajul floral de etichetă de culoare roz e, probabil, adolescentin… Nu are nici o importață. Cărțile au fost citite și subliniate discret cu creionul, însă păstrate într-o starea foarte bună. De ce a adăugat mica etichetă? Altfel, oricine ar fi crezut că au fost uitate acolo și nimeni nu s-ar fi atins de ele… Cuiva necunoscut îi mulțumesc pentru un gest. Voi păstra mica etichetă roz pe coperta interioară ca pe un ex-libis. (Într-un sens mai larg, el îmi va amiti ceea ce se întîmplă discret cu o carte după ce a fost închisă pentru o vreme…)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

„O carte este importantă în măsura în care te pregăteşte pentru moarte.”

Cristian Bădiliţă

Citat din studiul introductiv O carte depre oameni cu aripi de foc, pg. 22, în Patericul sau apoftegmele părinţilor din pustiu, ediţia a III-a, adăugită, trad., studii şi prezentări de Cristian Bădiliţă, Ed. a III-a, Iaşi, Polirom, 2007

(Foto D. Agachi, Peisaj, 14.04.2011)

Cât de frumos! (23.03.10)

În preajma sărbătorii, îndeobşte se petrece cu noi şi în jurul nostru o stare întemeietoare. Condiţia situării în ea este ca propria simţire să fie mai degrabă luminoasă decât înceţoşată… Într-o astfel de stare, bunele vestiri surprind şi bucură. Bunele vestiri sunt legate şi de cărţi, deşi poate nu pentru mulţi. La Botoşani e anunţă o întâlnire cu un tălmăcitor de Evanghelii, Cristian Bădiliţă, fost elev al Laurianului. Poate cuvântul „tălmăcitor” e mai bogat în sensuri, dincolo de „traducător” al textului evanghelic Bădiliţă e un interpret într-un „ison” nou.

Un interpret iscusit, nuanţat şi provocator este şi preotul Ioan Sorin Usca. Pe carte nu a alăturat numelui său postura de teolog, ci meseria mai încărcată de praxis, cea de preot.

Fineţe (24.01.09)

Nu mi-am propus ca blog-ul să fie o reacţie. Încep să cred că adecvarea bună la social este luarea unei distanţe. Când impulsul ar fi să “combat”, iau o pauză. Prostul gust nu se combate cu reacţii. Îmi propun să îl ignor. Odată şi odată tot ce e ignobil va dispărea, mă cufund în iluzia asta. La o emisiune TV am văzut fotografii ale proprietăţii unui îmbogăţit. Nu are rost o descriere, doar precizez un reper de “stil”: arhitectură fadă de telenovelă. Astăzi s-au aniversat peste tot cu fast şi caraghioslâc politic cei 150 de ani de la Unirea Principatelor. Despre lumea celor care au realizat-o şi felul lor de a fi nu s-a vorbit. Mulţilor îmbogăţiţi de astăzi, care împrăştie miasme de ciocoime, le propun o clipă de răgaz: câteva consideraţii despre predilecţia pentru fineţe a unei lumi apuse, evocată în paginile unei cărţi, Alexandru Paleologu, Breviar pentru păstrarea clipelor: Alexandru Paleologu în dialog cu Filip-Lucian Iorga, Bucureşti, Humanitas, 2007

“Petreceam vacanţe foarte frumoase, ca în Tolstoi sau Ionel Teodoreanu” ( pag. 45 )  “… îmi aduc aminte de acest conac (de la Blânzi, n. D.A.) şi de parcul lui ca de ceva foarte frumos, cu acea culoare locală a Moldovei boiereşti de acum un secol şi jumătate, aşa cum putem citi prin cărţile lui Costică Gane.

108_0567

Am o amintire feerică. […] În primii ani de viaţă, dar şi ca adolescent, am apucat oamenii şi atmosfera aceea, un stil şi o lume de un  pitoresc extraordinar, dispărute astăzi, când oamenii nu-şi mai pot nici măcar imagina o astfel de societate: lumea moşierilor din Moldova. Erau şi în Muntenia asemenea specimene, dar cu un alt stil de viaţă, într-un alt ritm, ceva mai balcanic, mai abraş, mai viu; la munteni, şi mămăliga era pripită. Sigur că boierii se înrudeu între ei, mergeau unii la alţii, cum a fost şi cazul nostru: mama era moldoveancă şi tata era muntean.” ( pp. 47 – 48 ) “Oricum, stilul şi amintirile de odinioară nu se mai pot recupera. Un conac boieresc trebuie să poarte amintirile a cel puţin două-trei generaţii. Or, tocmai asta ne-au furat comuniştii: amintirile. Au dispărut şi relaţiile interumane care creau atmosfera inconfundabilă a vieţii moşiereşti.” ( pag. 68 )

108_0553b

“Am cunoscut mai mult moşiile din Moldova. Acolo erau, de altfel, mult mai multe conace frumoase decât în Muntenia, fiindcă moldovenii erau mai ţâfnoşi şi mai boieroşi. […] În Moldova, un conac superb era la Deleni, moşia familiei Ghika-Deleni. O casă frumoasă, aproape un château în sensul modern al cuvântului, mare, de mare rafinament, dominând frumos locul, de pe o colină. Intrarea se făcea, cu trăsura sau maşina, printr-o alee lungă şi umbroasă, cu plopi, până la peron. Venea multă lume. Locul era întreţinut cu multă cheltuială, avea un personal stilat.

Încă mai frumos era conacul Mavrocordaţilor, foarte pretenţios ca ţinută. Seara, ei se îmbrăcau în ţinută de gală ca să stea la masă. Dacă erai invitat la cină, trebuia să porţi smoking. Dacă stăteai mai multe seri, trebuia să ai schimburi la tine, pentru că nu puteai să apari în fiecare seară cu acelaşi smoking. […] Obligaţia de a te îmbrăca seara corect, pentru masă, e un fel de ambiţie de civilizaţie.” ( pp. 68 – 69 )

“Chiar oamenii foarte bogaţi de astăzi nu mai sunt oamenii bogaţi şi rafinaţi de atunci. Bogaţii tranziţiei au mentalitate de oameni săraci. […] nu-şi mai pot imagina cum e să aibă o casă cu o bucătărie de care să meargă vestea. Nu au cum. Nici măcar n-au auzit ce se poate mânca la o masă bună.” ( pag. 66 )

(Ilustraţiile: detalii de case din Iaşi, Aleea Copou)