Tag Archive: canal


dscn3769w
Ceața epurează perspectiva. Ea aduce peste toate o fluiditate rece, lăptoasă, lipsită de orice ecou, e silențioasă și înșelătoare, e un camuflaj adecvat al nefastului… E metafora însăși a individualității precare. Ea te separă de orice, tinzînd să te adîncească în tine însuți și transformă singurătatea angoasantă a străzilor aglomerate și caniculare într-o reconfortantă răcoare cenușie…

dscn3783w

dscn3788w

(foto 3 decembrie 2016, Bruxelles)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Amsterdam acvatic e tautologie: și simboloc și logic! În fond, ce mai poate fi spus cînd totul a fost spus, ce mai poate fi văzut cînd totul a fost văzut? Amsterdam e, în primul rînd, cercuri de canale, dar e mult mai mult decît atît. Iar dacă e de ”prizat” ceva prin toți porii și de tras adînc în plămîni, e arta (locului) ca o pudră fină…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Foto în Amsterdam, 12 august 2015. Fotografiile și textele de pe acest blog sînt sub incidența legii drepturilor de autor. Orice reproducere nu este posibilă fără acordul autorului, D.A.)

A fi în fața celui mai pozat copac îl surprinse oarecum. I-a venit ideea asta pe neașteptate, de fapt stînd cu spatele la copac, așa cum stau toți, sprijiniți de balustrada de piatră a canalului, încercînd să-și facă un selfi cu aparatul lui greu, cu burduf, jenat de privirile clemente ale celor cu ifonuri și mici vergele în care le agață. Noi jucării spre care, cu zîmbete pînă la urechi, vociferează foarte mîndri, împrăștiind pe feisbuc secunde drogate de fericire. Înțelesese că încerca să pozeze copacul și nu grimasa urcată sub cutele frunții, chiar deasupra ochilor, el așa zîmbește, e un turist stingher în puținele fotografii pe care i le-au făcut alții – restul sînt arhitecturi prinse din cele mai sofisticate unghiuri – și care par atît de neobișnuite. Și acum cineva îi propusese să-i facă o fotografie, văzîndu-i zîmbetul, așa sînt unii trecători, mai atenți decît alții, poate că îl surprinsese și pe el copacul în care coborîse lumina. Dar nici întuneric nu se făcuse încă, iar lampioanele mari incitau și mai mult amatorii de selfiuri să prindă în spatele lor momentul acela unic de lumină, poate că așa și era. A spus ceva amabil voluntarului, simțind că zîmbetul nu mai era acolo, că se evaporase într-o transpirație ostilă și asta l-a făcut să renunțe. Copacul nu cred că a fost plantat de cineva, locul în care a crescut e prea nepotrivit. Cu frunzișul des și ruginiu toamna și crengile lăsate spre apă e un arbore singuratic zidit din cărămizi, cum sînt toate casele din oraș. Cei mai mulți fotografiau peisajul ce părea a fi cel mai frumos din lume, deși văzuseră Veneția, Sankt-Petersburgul și Amsterdamul, iar asiaticii veneau din orașele lor plutitoare. Canalul face însă un cot tocmai în dreptul copacului, așa că, pe vremea fotografiei alb-negru, frunzișul nu atîrna greu ca o casă, ca un pod de sub care vin rațe învățate ca unii să le arunce pîine, din contră era un candelabru în care se împrăștiau reflexele apei vineții. Atunci turiștii se aliniau la marginea canalului să prindă mîinile ce fluturau încîntate, așa cum o fac și acum, cînd privesc dincolo de copacul nemișcat, virajul bărcuțelor pline de lume ca niște țînțari cu burțile roșii. (Foto din Bruges, decembrie 2014)

Uneori se așează cuminte
ca viespea pe umeri
tăcută își caută cuib printre nervi
și lațul începe să-și strîngă nodul
tandru
silabă cu silabă

(O fotografie cu prieteni… Am lăsat o umbră la Bruges, 28.09.2014)

IMGP6796w2

Instalație cu moriști, de-a lungul canalului din Bruxelles. (foto, 13.09.2014, dimineața)