Tag Archive: Calatorii


IMG_7734w

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o modesta capelă consacrată aparițiilor Fecioarei Maria la Banneux a fost că mă aflu într-un loc foarte cunoscut. Cu pridvorul ei, cu zidăria din piatră, cu turla zveltă și de o formă atît de simplă, dar, mai ales, prin proporții, capela amintește de locurile frumoase, care încă nu s-au ”prea-mărit”, din munții României. Parcul din Banneux e cît se poate de întins, cu multe capele și biserici, însă nimic nu schimbă senzația că te afli într-un loc dominat de natură și nu de om. Altfel spus, toate sînt în umbra pădurii, și tot ce a construit omul a rămas mult mai jos ca înălțimea brazilor. În 1933, din ianuarie pînă în martie, o copilă dintr-un loc pe atunci aproape lipsit de lume, situat între Liege și Spa, a întîlnit-o pe Fecioara Maria. O însoțea pe copilă în mici plimbări, arătîndu-i locuri pe care copila le știa : un izvor, un loc în care a cerut să i se ridice o capelă…

IMG_7739w

IMG_7743w

”Rugul aprins”, icoană exterioară, peretele capelei ortodoxe de la Banneux.
IMG_7747w

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mi-a plăcut să întîlnesc ”România” la Banneux.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Foto, 5 august 2015, Banneux; fotografiile și textele de pe acest blog sînt sub incidența legii drepturilor de autor. Orice reproducere nu este posibilă fără acordul autorului, D.A.)

DSCN8889w

O anume „imaginaţie” retro înghiţea la miezul nopţii, ca un devorator duh verzui himeric, trenurile care nu au mai ajuns în gară şi cele trase la peron şi care nu au mai plecat…

DSCN8892w

(foto 29.07.2013, Bucureşti, Gara de Nord la miezul nopţii)

Căutând ceea ce e mai puţin sonor – în sensul frumos, ca o muzică stenică – în arhitectura Art Nouveau din Bruxelles, am privit o clădire, expresie a echilibrului şi eleganţei, aflată nu departe de Hôtel Solvay, pe aceeaşi parte a străzii Louise, la nr. 346. Hôtel Max Hallet poate fi încă un exemplu că eleganţa rafinată nu epatează, există şi te întrebi de unde vine, admiri parfumul ei discret, ai impresia că ai mai văzut-o şi e totuşi unică, îţi vei reaminti de ea fără a mai şti pe unde ai întâlnit-o… În lista creaţiilor arhitectului Victor Horta, dată de wikipédia, clădirea este datată în 1902, însă în alte notaţii din „eter” apare datarea 1903 – 1904. Poate tocmai datorită „discreţiei” sale, clădirea nu figurează în enciclopedii. Detaliile „discreţiei” de care vorbeam, deloc puţine, sunt extrem de rafinate sub aspectul desenului de linii unele imperceptibil curbe, al tuşelor de umbre şi prin modul de captare a luminii la care contribuie, ca o oglindă, alburiul pietrei. E cât se poate de îndreptăţită omagierea artei prelucrătorilor pietrei din acea perioadă. Şi, pentru că tot vorbeam de „sonoritatea” arhitecturală, jucăuşă ca o rapsodie, trimit la o galerie foto (aici, detalii aici, apoi aici), cu imagini care nu se regăsesc prin albumele Art Nouveau. De altfel, constat o sărăcie impardonabilă prin tratatele de specialitate, faţă de varietatea fabuloasă a fenomenului, în care libertatea de a imagina orice suprafaţă arhitecturală a fost dusă la extrem (un exemplu, aici). Aşa am început să înţeleg că Art Nouveau este o arhitectura a suprafeţelor şi detaliilor, ca un afiş, ca o pânză… (până la Gaudi…)

(sursa)

Foto D. Agachi (cu excepţia foto 1), 30.11.09

Bruxelles poarta amprenta arhitecturala a art nouveau, iar Victor Horta e, sa-i spunem, figura de prim rang al scolii de arhitectura moderna a orasului. (Detalii, fatada Muzeului Horta, rue Américaine, 25; casa si atelierul arhitectului este o cladire construita intre 1898 si 1901 si a fost  deschisa pentru public din 1969) Remarc o anume observatie intr-o parafraza proprie poate prea „grea” de sens, dar cu totul sugestiva despre stilul art nouveau: a inventat un limbaj ornamental care a transformat locuirea in opera de arta

Pe o vreme cu ploaie marunta de o raceala de gheata, am privit prin Bruxelles oarecum catre cele mai putin vizibile, cu acea pasiunea pentru inedit ca intr-o galerie de antichitati… Asa am gasit pe un perete estic al unei biserici gotice de beghinaj, Eglise Saint-Denis, statuia, coplesitoare pentru mine prin dramatismul reprezentarii, la care s-a adaugat forta de modelare a timpului in carnatia lemnului de stejar, un Christ en croix (sec. al XVII-lea, sculptor anonim).