Tag Archive: Brasov


În opera unui arhitect, o realizare singulară poate purta, în ceea ce îl defineşte, mai mult decât se vede la o primă impresie. Casa situată pe Rue du Cardinal nr. 46 este singura dintre cele imaginate de arhitectul Benjamin de Lestré de Fabribeckers, care poate fi încadrată liniei florale a Art Nouveau-ului, iniţiate de Victor Horta. Ingredientele floralităţii au fost folosite cu parcimonie la modelajul pietrei, deşi ceea ce este pus în operă e cizelat cu fineţe şi subtilitate. Însă, în arhitectura acestei clădiri, floralitatea abundă în sugestia paravanului japonez, care domină întreaga faţadă. Dincolo de cromatica stinsă a pietrei, de jocul cu ea, albastru-alb-roşu, de torsiunile vegetale ale balconului şi de cearcănele de piatră care trasează conturele, impresia care rămâne este cea a vitraliilor. Sensul ferestrelor nu mai este transpareţa clară şi vederea interior-exterior, ci unul al evanescenţei, mult dincolo de translucidul irişilor graţioşi. Între 2 astfel de paravane, a căror cromatică joacă după unghiul privirii şi al luminii, arhitectul a plasat un basorelief conţinând alegoria artei pe care o slujea, arhitectura. Privind-o, mi-am amintit de casa atât de frumoasă din Braşov, marcată de acelaşi simbol şi sens, Arhitectura Mater Artium!

Miniselecţia zilei: baftă Drama Club şi felicitări pentru afişul foarte inspirat; discret, ping-ul merge mai departe

(Foto D. Agachi, 23.04.2010; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Reclame

Lângă casa din Braşov, Bulevardul 15 Noiembrie nr. 46 (cu vestimentaţia ei deloc desuetă, doar ponosită) se află o casă emblemă. Casa e impozantă şi, privindu-i complicatele volume, chiar somptuoasă. Nici această clădire nu e înscrisă în Lista monumentelor istorice 2004. Nu am reuşit să găsesc referinţe, însă grupul de case din care face parte, utilizarea betonului armat la planşee, modenatura, cele două basoreliefuri cu inscripţii, în acest caz de o vădită raportare la Secession-ul vienez inclusiv prin forma literelor, sunt argumente pentru a presupune că splendidul edificiu a fost construit nu mult după 1900. De la un localnic în vârstă am aflat că acea clădire e cunoscută ca Vila Scherg şi că a aparţinut familiei care deţinea Fabrica de postav Scherg din Braşov. Dincolo de proporţii şi laboriosul desen de volume, suprafeţe şi umbre, fără a da impresia de încărcat, ilogic sau redundant, sunt interesante cele două basoreliefuri şi inscripţia explicită, sub înţelesul căreia arhitectul şi-a plasat realizarea: Architectura Mater Artium, arhitectura ca artă integratoare, totală, să-i spunem, realizată de artistul-arhitect. Sub acest semn asumat, arhitectul a imaginat balustrade-cununi, ritmuri insolite şi frize cu flori pictate sub streaşină. Până la un punct, formele arhitecturale sunt într-un echilibru clasic, simetric, deşi dau impresia că sunt un joc dezinvolt de valuri care unduiesc în sensuri diferite.

(Foto D. Agachi, 3.04.2010; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Partida de blogg-ing: clipele se ascund în ceasuri, când cu o trestie se măsoară templul, povestitorul vorbeşte din cărţi, la ora 25 12 scaune cad în mare iar peisajul e (cu) neant.

Despre arhitectura din Braşov încadrabilă în ceea ce s-a numit generic, tocmai datorită diversităţii în unitate, stilul 1900, nu se prea găsesc referinţe… De pildă, în lucrarea Arta 1900 în România, text Ada Ştefănuţ, Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2008, realizările din Braşov nu se regăsesc. În scurtele mele treceri prin Braşov am fost surprins de expresivitatea unor astfel de edificii, unele publice, impozante şi bine conservate, altele într-o stare deplorabilă. Mai demult am prezentat pe blog imagini cu o rezolvare arhitecturală în opinia mea remarcabilă, o potcoavă art nouveau în Braşov. Într-o trecere recentă prin acelaşi oraş, am văzut pe Bulevardul 15 Noiembrie, la nr. 46, o casă a cărei arhitectură are toate ingredientele stilului 1900. Ingrediente dense, dar a căror amestec nu ajunge o supă kitsch. Privind o astfel de casă, care după arhitectura în ansamblu dar şi prin detalii e mai apropiată de Art nouveau-ul belgian decât de Secession-ul vienez, am avut imaginea unei femei, cândva cu o vestimentaţie de bună condiţie, de o eleganţă în acord cu vremea tinereţii sale, dar a cărei pălărie, pandantiv turcoaz, dantele şi imprimeuri sunt zdrenţuite de timp. Casa, atât de expresivă, nu se regăseşte nici măcar în Lista monumentelor istorice 2004, documentul care asigură o anume protecţie.

Dantelării şi imprimeuri.

(Foto D. Agachi, 3.04.2010; tenta de albastru e o consecinţă a orei matinale la care am făcut fotografiile)

Fereastra – pandantiv (o fotografie de aici, de altfel singurul site unde am găsit o imagine a casei)

Partida de blogg-ing: Andra şi Lapi, Elena Agachi, Gabilutza în joacă, X şi anonimii, Vania cu aromele de hidromel, Ioan Sorin Usca, Mirela Pete, Paul Sandu, astenicul Gigi Rusu, Ora 25 trecute fix, Belle de Jour deschizând fereastra 34, poate cu vedere spre Bucureştii vechi.

Notă: reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin, Dumitru Agachi, nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.

Un cer violet e straniu dar, mai ales, rău prevestitor. Zilele sunt ca şi culorile, 7, între cele ce nu sunt culori, ci doar lumină şi întuneric, alb şi negru. Negrul pare a absorbi totul şi, cu toate acestea, lumina dintru începuturi „întunericul nu a biruit-o”! În cotidian e vinerea dedicată unui crez, acela că preşedintele actual nu este decât preşedintele unei jumătăţi de ţară, reală şi urâtă. Despre cum te abandonează România, voiam să povestesc o întâmplare obișnuită, de o forţă de sugestie care întrece imaginarul. A vorbit însă Elena. Eu trăiesc într-o ţară imaginară. Urmez, cât se poate, îndemnul „să ne liniştim un pic”… în perioada sărbătorilor, chiar şi a celei mai negre dintre ele, vinerea, a cărei procesiune din cer e pictată, în biserici, la baza turlei naosului, cum e la Mănăstirea Probota. A te linişti nu e o stare pe orizontală, e cu siguranţă una a verticalei.

Pe o zi schimbătoare am revăzut în puţine ore Braşovul. În ţara imaginară, în Piaţa Sfatului din Braşov erau câteva mese, foarte normale, pe care se înșirau merindele  bucuriei pascale, frumoase, arătoase şi gustoase. Nici nu-mi părea a fi acolo! Mirosurile de pe acele mese veneau parcă dinspre Biserica Neagră, sau Sfântul Nicolae sau… În Bruxelles văzusem o casă surprinzător de îngustă, pe care era scris cu litere caligrafic desenate „casa cea mai mică”, nu referitor la înălţimea ci la „subţirimea” ei. Fotografia de ieri din oraşul imaginar avea să păstreze o casă înaltă, cu faţadă albă, surprinzător de îngustă între faţade nonşalant baroce…

Priveam în oraşul imaginat un decupaj de ferestre, pe care mă gândeam să-l dedic unor spaţii virtuale. Ferestrele sunt ele însele încărcate de sensul vizibilului, dar şi al transparenţei şi, mai ales al umbrelor… În Braşovul pe care îl imaginez aici, între ferestrele transparenţei stă fereastra atemporală. E o pictură, poate nici măcar izbutită, care se estompează, încet, încet, strânsă într-un contur violet.

În călătoria mea la Râşnov am avut surpriza să descopăr un monument al cărui aspect arhaic m-a fascinat într-o clipă. Este biserica ortodoxă Sfântul Nicolae, „cea veche” cum mi-au spus cei de acolo, îndemnându-mă să o vizitez pe „cea nouă”, consacrată tot sfântului, aflată de altfel în apropiere şi despre care, cum altfel, mi-au spus că e mult mai frumoasă… Numai că pe mine tocmai alcătuirea oarecum compozită a celei vechi m-a convins să-i acord atenţie, iar revelaţiile au fost pe măsură. Biserica a suferit multe prefaceri, însă altarul şi o parte din navă, unde contraforţii ritmează plăcut pereţii, sunt cele mai vechi.

108_5756

Fără a o enumera şi pe cea din Râşnov printre bisericile ortodoxe timpurii care s-au păstrat în Transilvania, arhitectul Grigore Ionescu remarcă puţinătatea acestor edificii şi vorbeşte despre una dintre cauze, intoleranţa religioasă medievală: „… bisericile de zid ridicate de populaţia românească majoritară, băştinaşă, aparţinînd ritului greco-oriental sînt rare. Puţinele exemplare care au putut fi construite în pofida intoleranţei catolicismului care a stăvilit dezvoltarea arhitecturii religioase ortodoxe, se datoresc fie îngăduinţei manifestată de regii unguri, – în cadrul politicii lor de întărire a puterii centrale, lupta în acest scop fiind dusă cu sprijinul orăşenilor şi al micii nobilimi, printre care şi cneji români – fie legăturilor şi intervenţiei domnilor Moldovei şi Ţării Româneşti. Printre cele cîteva biserici de acest fel păstrate – atinse însă de multe refaceri – amintim: una în oraşul Hunedoara, alta în judeţul Braşov (la Voievodenii Mari), două în judeţul Cluj (la Feleac şi Vad), una la Rîmeţ (judeţul Alba).” (Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura Academiei, Bucureşti, 1982, pag. 262) Istoricul artei Virgil Vătăşianu vorbeşte despre interdicţia legiferată de a se construi biserici ortodoxe în Ardeal, una dintre modalităţile de a o depăşi fiind şi asumarea efortului de ctitorire în Transilvania, probabil cu destule eforturi diplomatice şi nu numai, de către domnitorii munteni şi moldoveni. „Din veacul a XIII-lea se păstrează documente papale care cer suprimarea libertăţii de cult ortodox, iar în vremea regilor angevini se şi legiferează interzicerea construirii bisericilor de piatră ortodoxe. Aplicarea acestor legi a suferit, e drept, eclipse temporare, dar, în esenţă, restricţiile au rămas în vigoare pînă în veacul al XIX-lea. […] Întrebuinţarea pietrei ca material de construcţie devine frecventă în Transilvania abia în veacul al XIII-lea…” (Istoria Artelor Plastice în România, vol. I, acad. George Oprescu şi colectiv, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, cap. Arta în Transilvania în secolele XI – XIII, V. Vătăşianu, pag. 121). „Intervenţia ctitoricească din partea voievozilor munteni se poate urmări [prin intermediul] unor documente referitoare la Ţara Făgăraşului şi regiunile limitrofe”. (Id., p. 204) Cu toate acestea este remarcabil efortul comunităţilor româneşti de a-şi ridica biserici proprii, al căror interior să răspundă cutumei ortodoxe (altar, naos, pronaos), deşi aspectul exterior, cu excepţia dimensiunilor, reflecta goticul, dominata de stil a locului şi momentului . Vocația de a construi biserici se manifestă concomitent în Ţara Românească şi Moldova, aspect pe care îl remarcă Vasile Florea: „În timp ce în Moldova, la Rădăuţi şi Siret, abia se inaugura construirea unor edificii religioase din piatră şi cărămidă, peste munţi, în Transilvania, care cunoaşte o epocă de furtunoasă înflorire a oraşelor, se desfăşoară construcţii de anvergură, cum sunt bisericile evanghelice din Sibiu şi din Sebeş (Alba). Formele goticului, ajuns în acest secol al XIV-lea la deplina maturitate, contaminează, cel puţin în măsura în care o făcuse anterior stilul romanic, şi micile biserici ortodoxe. Sunt menţionate de exemplu ca adoptând soluţii constructive şi decorative gotice biserica Sf. Nicolae din Râşnov, ctitorie a voievozilor munteni, edificiu cu o singură navă boltită pe ogive şi prezentând contraforţi şi ancadramente la ferestre şi la portal gotice.” (Vasile Florea, Istoria artei româneşti, Editura Litera Internaţional, Bucureşti-Chişinău, 2007, pag. 64)

108_5755

Vasile Drăguţ remarca la rîndu-i efectul puternic de iradiere al goticului (atît de puternic, adăugăm, încât a influenţat definitoriu arhitectura moldovenească din vremea lui Ştefan cel Mare şi pe cea ulterioară): „În pofida faptului că puţine edificii gotice au reuşit să ajungă la acoperiş în cursul secolului al XIV-lea (în Transilvania, n. D.A.), autoritatea noului stil s-a impus şi nu va surprinde dacă unele soluţii constructive şi decorative vor fi preluate în mediul românesc. Astfel, la Râşnov, către sfârşitul veacului al XIV-lea, voievozii Basarabi construiau biserica Sf. Nicolae, un mic dar armonios proporţionat edificiu de tip mononavat cu boltiri şi ancadramente gotice.” (Vasile Drăguţ, Arta românească, Editura Vremea, Bucureşti, 2000, pag. 93) „Biserica Sf. Nicolae, prima ctitorie a Basarabilor din Transilvania, ridicată de Dan I în 1384. Este o construcţie de factură gotică, partea veche fiind alcătuită din naosul cu două travee boltite în cruce pe ogive şi absida poligonală decroşate (s. D.A.); pronaosul şi turnul clopotniţă s-au adăugat în 1773. Picturi murale din sec. 17 – 19.” (Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 261) Într-un alt text publicat pe blog am vorbit despre „legăturile surprinzătoare” între o biserică din Moldova (de la Bălineşti) şi una din Curtea de Argeş. Altele la fel de ”surprinzătoare”  sînt între două monumente din Transilvania care au suferit extinderi şi refaceri, însă păstrând un nucleu gotic intact. Deşi au vorbit despre ele,  istoricii artei nu au sesizat această matrice din alcătuirea celor două biserici, de la Râşnov şi de la Feleac, adică tocmai cele 2 travee boltite în cruce pe arce ogivale. „La Feleac, din biserica originală, ctitorie probabilă a lui Ştefan cel Mare, se mai păstrează înglobate în clădirea actuală, restaurată, două travee din naosul dreptunghiular, acoperit cu bolţi pe arce de ogivă, încăperea altarului pentagonală…” (Grigore Ionescu, Op. cit. pag. 264). „Biserica Adormirea Maicii Domnului a fostei mănăstiri Feleac terminată în 1516 […] este atribuită iniţiativei lui Ştefan cel Mare. Monument de arhitectură gotică de tip biserică-sală cu două travee boltite în cruce pe ogive şi absidă poligonală decroşată (mai mult, e vorba tot de o absidă pentagonală la exterior, s. şi n., D.A.) cu boltă pe nervuri…” (Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, pag. 140)

108_5741

108_5742

(foto, interior, naos, biserica din Râşnov)

108_6117

(Biserica Manastirii Feleac, plan, reproducere după Grigore Ionescu, op. cit. pag. 263)

Prin urmare, după mai bine de 100 de ani, modelul unui edificiu gotic din sudul Transilvaniei, ctitorie a unui voievod din Muntenia, este reprodus cu mult mai la nord, în apropierea Clujului, la o ctitorie a marii figuri voievodale din Moldova. Tentaţia sintezei s-a manifestat şi în ce priveşte pictura. La exterior s-au păstrat câteva fragmente de pictură din compoziţiile ample care acopereau pereţii pronaosului şi turnului, iar la interior sunt două picturi foarte diferite ca manieră: a unui zugrav din Muntenia în naos şi a unuia nutrit la şcoala iconarilor transilvăneni în pronaos, după cum ”povestesc” tuşele de factură populară…

(Fotografii D.A. Reproducerea fotografiilor nu este permisă fără acordul nostru)

108_5738b

108_5745a

108_5737b