Victor, Victoraș…

Singura prezență românească pe care am descoperit-o de trei ori la BRAFA, pentru a fi pe deplin confirmată, a fost Victor Brauner!
Cele trei pînze expuse țin de enigmaticul ”explicit”, mitologic, arhetipal, de cea mai bună calitate brauneriană. Suprarealismul său nu e deloc ocultant, disimulant, e mai degrabă direct, vezi ceea ce crezi că vezi! Pînzele lui Brauner sînt încifrate, ezoterice și atît. Nu există, ca la Magritte sau la himericul Dali, ceva dincolo de tablou care să-ți aburească privirea, ca ceața unei dimineți… Privind un simbol al infinitului (uman) hașurat de Brauner nu poți aclama: am văzut infinitul! Însă ”diabolica” lui ”exhaustivă” te lasă cumva fără margini (de gîndire)! E interesant că una dintre galerii l-a expus pe Brauner printre ceramică precolumbiană! Fecunditatea zeiască pe care o revelă acea pictură a lui Brauner (”Forme Mère Pondeuse”, 1962), vocația pămînteană a hrănirii, era cît se poate de bine asezonată mitologic. O altă pînză, poate cea mai ”picturală” dintre cele trei (”L’evasion”, 1945), trimite la himerele imaginate de fiecare dintre noi: firul lumii se întinde între moriști complicate! Doar culoarea rămîne, doar timpul se deșiră…
(foto la BRAFA 2017; evenimentul a trecut, impresiile rămîn…)

Victor Brauner, 1962, 81 x 100 cm, u.p. ”Forme Mère Pondeuse”, Galerie Mermoz

Victor Brauner, ”Esprit du lait”, 1948

Victor Brauner, ”L’evasion”, 1945, u.p., 54 x 65 cm.

Publicitate

Dracula semănător

Într-un peisaj pictat pe la jumătatea secolului al XVI-lea de Jacob Grimmer, un flamand din Anvers, e surprinsă o scenă insolită. Altfel, peisajul rural e cît se poate de actual, casele și-au păstrat pînă astăzi arhitectura, în zare e un pod impozant, biserica e aceeași, doar costumele personajelor sînt altele… Printre cele două, trei ”scenete” rurale care se petrec în peisaj, în planul apropiat al tabloului, fără a atrage imediat privirea ”ocupată” să înțeleagă ansamblul și verdele plăcut al primăvării, un personaj hîd și translucid seamănă însoțit de cîteva păsări oportuniste (cum i se întămplă oricărui semănător)…. E clar că lucrează în locul perechii de săteni ce doarme pe margine fără habar.
Asta mi-a amintit de o poveste a lui Creangă, în care un diavol mai mărunt în ierarhie a fost trimis să presteze pentru cel care l-a omenit, lăsînd în natură un boț din mămăliga ce-i prisosise. Și diavolul a fost un lucrător fidel și isteț… Oarecînd l-o fi omenit săteanul din tablou pe dracul care seamănă în locul său. Sau poate că Necuratul doar a prins momentul de somn (al rațiunii) și se grăbește semănînd dracu știe ce, de s-or cruci bieții săteni cînd or vedea, la vremea culesului, roadele semănăturii……..
(BRAFA 2017, tablou expus de ”Galerie Florence de Voldere”, Paris)

Nimic nou pe masă…

A devenit obișnuit ca înainte să-și înghită friptura, plăcinta sau chiar veșteda salată, persoana să exprime ”wow!” și să facă o poză în starea impecabilă dinaintea atacului feroce… Și zbang cu ea pe feisbuc, că acolo mai vede lumea și rămîne momentul.
Nu e nimic nou, alții cheltuiau cîndva enorm de multe zile de pictat, cu tehnica lor rafinată, pentru aceeași fascinație gurmandă! Cred că-i interesa pe vechii flamanzi (flămînzi) de prin secolul al XVI-lea, mai degrabă cum radia lumina și cum obișnuitul unei mese surprindea mai mult, o anume căldură colocvială, în gestul simplu al dechiderii unei tarte. Hrana așezată pe masă spune aceeași poveste cotidiană, prin jocul dintre clar și întunecat: pîinea e la fel albă, zaibărul are același parfum delicat, untul e mereu galben cînd e veritabil, iar tarta plină cu mici fructe e sofisticată ca în meniul unui restaurant cu stele…

BRAFA 2017,
Floris van Schhoten, ulei pe lemn (pictura a fost expusă în muzee din Amsterdam, Haga, Paris, Anvers… )

Femeia fără o parte din ea…

Îmbinările abstracte de forme tubulare ale lui Olivier Strebelle, sculptor născut la Uccle, Bruxelles și devenit atît de celebru încît e ”ambasador artistic al Belgiei”, dau sugestii concrete. Rotunjind un volum ca un spectacol anatomic, metalul bine șlefuit lasă impresia unui trup iluzoriu de femeie care așteaptă așezată și cu brațele strînse într-o tăcere pe care nimic nu o disturbă. Am întîlnit statuia în fața unui clădiri obișnuite, un cămin pentru bătrîni, cred, din Uccle. M-a surprins oarecum plasarea ei ”inadecvată”, forma sculpturală trimite mai degrabă la eleganța unei intrări de teatru. Aveam să regăsesc sculptura la BRAFA 2015, redusă la dimensiuni de interior. Priveam aceeași ”cumințenie” pe care o presupune așteptarea (tragică) a ceva ce pare a nu se întîmpla, a cuiva despre care ai certitudinea că nu va veni. Statuia e a unei Madame Butterfly creată din rotunjimi care se îmbină fără ”cap”! Și, totuși, nimic nu pare a lipsi feminității, chiar și atunci cînd femeii îi lipsește o parte din ea… Surprinzător sau nu, sculptura e numită ”Miss Télévision” și datează din 1978. Mai multe variante sînt plasate ici-colo.

Amintiri de la BRAFA 60 – 2015

BRAFA e un tîrg al anticarilor, colecționarilor și galeriștilor! 2015 înseamnă a… 60-a ediție! A început în 1956! Așa că acum e, citind în ”Paris Match”, ”o ediție flamboiantă”!

”Caravana” expresionistului Permeke, 1928. E unul dintre pictorii belgieni de anvergură europeană, prin chipuri cu o enormă forță de a înfrunta suferița.

E toata ”istoria artei” la BRAFA! Kasimir Malevitch, Vassily Kandinsky…

Tamara de Lempicka

Pictura în formulă ezoterică a lui Giorgio de Chirico. Rduși la un reușit mecanism funcțional, tandemul Hector și Andromaca își păstrează frumusețea clasică: feminitate nealterată și o echilibrată forță masculină.

Pictura olandeză, Van Schooten (Haarlem, Amsterdam, 1585-1655). Dincolo de aranjamentul studiat, ca vitrina unui magazin de fructe, e frumoasă povestea despre timp (și gusturi) pe care pînza o păstrează…

Cînd văd cîte un chip pictat de Marie Laurencien, aud involuntar vocea lui Joe Dassin. Cînta cu tandrețea vocii lui despre o apariție, ”ca într-o acoarelă de Marie Laurencien”…

(Reproduceri după exponatele de la BRAFA 2015)