Tag Archive: BOZAR


Festivalul Europalia din Bruxelles e deja consacrat, e bienal, cu o istorie de aproape o jumătate de secol (a început în 1969). Programul fiecărei ediții și desfășurarea pe cîteva luni fac ca manifestarea să fie una elitistă, în ansamblul ei chiar pretențioasă: încearcă să surprindă (în sinteză) ”esențialul” din patrimoniul cultural al unei țări, în 2013 e vorba de fabuloasa Indie. Nu a fost uitat nici interesul european (care se transformă periodic în manie) pentru spațiul care începe din ocean și ajunge, prin Himalaya, pînă la cer. La intrarea în expoziția Corps de l’IndeCorpul în India, splendid labirint de miniaturi și statui, de cosmogonie, viață și moarte, a fost plasată o sculptură a lui Anish Kapoor, Large Mountain. Zveltele ”piramide” sînt expresii ale artei actuale – sculptura e din 1994 – și țin de ”corpul” primordial și subtil al Indiei, un reflex al corpului litic și ”matern” (trimiterea la simbolica maternă aparține autorului, A.K.). Grupul de ”versanți” abrupți reproduce sclipirea ghețurilor niciodată topite, sclipiri intense și albastre și pare mai degrabă o machetă după natură. Rămîne întrebarea: ce anume e artistic, dincolo de sculptural, în reprezentarea ”naturalistă”? Tehnica nu e tocmai simplă, ”munții” sînt din lemn în care au fost tăiate miniaturale terase, finisate cu vopsea metalizată. Culorile prea calde din sala Horta de la BOZAR nu par potrivite spațiului sculptural ”înghețat”. Însă tocmai sugestia de auriu surprind înălțimile în momentul regenerator al răsăritului. Abia după ce i-am înconjurat de cîteva ori, lăsîndu-mă sedus de gîndul că sînt ”uriaș” în raport cu munții și le pot vedea crestele, am simțit vibrația subtilă a inaccesibilului, ”ca într-un vis”…

(Foto la BOZAR, 22.12.2013)

Neo Rauch e o ”structură” artistică specială, e un amestec de neo și vechi figurativ, neo și vechi expresionist, neo și vechi suprarealist, neo si post-modern și, în general, e un pictor german în vogă… Broșura de cîteva pagini, pe care am primit-o cînd am vizitat ”retrospectiva” de la Bruxelles, vorbește de o pictură cu un ”aspect enigmatic, ermetic și deosebit de anacronic”, însă aș sublinia că atinge și limita grosieră a kitschului, tocmai prin ”obsesia Demiurgului”. Mi-a lăsat impresia că e o pictură ce reproduce pe mari suprafețe benzile desenate. Cărțile cu BD au încă enorm de mulți fani, nu știu dacă în tot occidentul, însă în Belgia cu siguranță. Printre rafturilor marilor magazine sau librării copii stau ghemuiți pe podea, cu picioarele strinse sub ei și citesc febril cărțile ca niște albume, fascinant desenate inclusiv pe coperțile tari, plasticate. Nu are sens să le cumpere, puștii le citesc în mai puțin de o oră cu imaginația înfierbîntată de ”supereroi”. Cam ca la o lectură de grup în supermarket era și atmosfera din expoziția de la BOZAR. Grupuri de copii și adolescenți (tocmai intraseră în vacanța de Paști) ar fi trebuit să asculte povestea în fața cîte unui tablou supradimensionat și ”reprezentativ”, însă ghizii se rezumau la un dialog absurd cu întrebări nepotrivite, ”copii, ce face personajul din centrul tabloului, cel cu sabia…?” Lupta, desigur, cu personajul rău. Aș spune, totuși, că tablourile lui Rauch sînt mai degrabă pentru adulți. Cîteva compoziții, ”Placenta”, de pildă, lucrată în perioada tinereții (cum altfel) sînt ale unui pictor înzestrat. O alta, suprarealistă în starea picturală pe care o induce, Situation réactionnaire (2002, u.p., 2,10 x 4,00 m) mi s-a părut printre cele mai izbutite. Un bărbat, un fel de sfînt contemporan în sacou și ușor supraponderal, este surprins în starea de rugăciune, dacă nu o fi, pur și simplu, un fel de exercițiu de concentrare. Însă forța gestului său pare a mișca inperceptibil și ”real” o moară, transmițîndu-i forța să plutească… Mitraliera policromă plasată în primplanul tabloului, din care curge pastă galbenă, e marca Rauch.

IMG_1490w1

Situation réactionnaire (2002, u.p., 2,10 x 4,00 m)

(Neo Rauch, The obsession of the Demiurge, selected works 1993 – 2012, BOZAR, Bruxelles; foto prin expoziție, 29.03.2013)

Una dintre cele mai puternice imagini din expoziția Changing States: Contemporary Irish Art & Francis Bacon’s de la BOZAR, Bruxelles, e cea a instalației realizate de artista Dorothy Cross. E un demers care mizează pe emoția intensă a privitorului. Plasîndu-se în linia asocierilor de elemente ready-made, ca mai toată lumea (leneșă) din arta actuală, artista a surprins starea de plonjon suspendînd un corb alb de mare – ”fou de bassan”, pasărea zăludă – sub ”cerul” de mătase albastră al unei parașute învoalte. Stîrvul găsit de Dorothy Cross la țărmul oceanului, acoperit fiind de penajul ca o platoșă atemporală, lasă impresia stranie de frumusețe vie.

(Foto 29.03.2013, BOZAR, Bruxelles)

Sala are de toate, scena e luminată, sonorizarea funcționează, frazele înregistrate se aud continuu, repetate mereu în altă ordine, în altă logică, însă teatrul e nemișcat… Privitorul se insinuează în imaginar jucîndu-și spectacolul ideilor îmbrăcate în fantomele care l-au trăit deja. E stranie sugestia teatrului înțepenit și gol, cu toată scenografia lui de cuvinte…

IMG_1461w1

Autoarea instalației revine la BOZAR în cadrul expoziției Changing States: Contemporary Irish Art & Francis Bacon’s Studio, Barry trăind 16 ani în Belgia, după care s-a mutat undeva la țară în Irlanda. Lîna din scenă semnifică, probabil, liniștea simplă a îndeletnicirii sale rustice, aceea de ciobăniță…

(Instalația Mountain, BOZAR, Bruxelles, foto 29.03.2013)

IMG_1449w

IMG_1448w

Dacă ne-am imagina că așezăm o hîrtie subțire peste o pictură și înnegrim ușor cu un creion moale, ceea ce s-ar obține, așa cum copiam monezile în copilărie, ar fi amprenta neagră a picturii, fantoma, după ce tot ce a însemnat sufletul ei luminos și colorat s-a pierdut. Dirk Braeckman e un fotograf care pare a lucra cu o peliculă de cărbune și cufundă în ”neloc”, în careul negru al lui Malevich, subiectul privirii prin obiectiv. La BOZAR sezonul de primăvară al expozițiilor e cît se poate de închegat, toate presupun ”vizibile ” și speciale corespondențe tematice dar, mai ales, de atmosferă. Ceea ce expune Dirk Braeckman e oarecum periferic, sînt fotografiile negre ale tablourilor lui Watteau (în expoziția Antoine Watteau – The music lesson, Bruxelles). ”BOZAR a demandé à Dirk Braeckman de «représenter» les tableaux qui n’ont pas pu être exposés pour l’occasion. Non que Braeckman soit «le photographe du vide», mais, dans chacune de ses œuvres, il excelle dans l’art de donner forme au «vide» (souvenir, amnésie du souvenir, manque, désir). Braeckman ne montre pratiquement jamais le sujet de ses photos. Le spectateur, toujours en recherche fébrile de sens, ne peut faire autrement que d’y projeter ses propres désirs et manques. Comme si la distance entre les corps prenait soudainement consistance, devenait matière. Chaque photo de Braeckman nous fait entendre et voir ce qui se joue entre les personnages de Watteau penchés l’un vers l’autre. Un chuchotement. Une musique. L’«espace négatif». Le silence. Notre désir inassouvi d’inlassablement combler cette distance et de rompre le silence.” (extras din prezentarea pe site-ul BOZAR) ”Les espaces photographiés par Braeckman sont souvent qualifiés de «non-lieu», des endroits transitoires que l’on trouve dans notre environnement quotidien ; halls d’aéroport, centres commerciaux…”

(Fotografie după o fotografie a lui  Dirk Braeckman, BOZAR, Bruxelles, 29.03.2013)