Tag Archive: arta românească


dscn5150w

Singura prezență românească pe care am descoperit-o de trei ori la BRAFA, pentru a fi pe deplin confirmată, a fost Victor Brauner!
Cele trei pînze expuse țin de enigmaticul ”explicit”, mitologic, arhetipal, de cea mai bună calitate brauneriană. Suprarealismul său nu e deloc ocultant, disimulant, e mai degrabă direct, vezi ceea ce crezi că vezi! Pînzele lui Brauner sînt încifrate, ezoterice și atît. Nu există, ca la Magritte sau la himericul Dali, ceva dincolo de tablou care să-ți aburească privirea, ca ceața unei dimineți… Privind un simbol al infinitului (uman) hașurat de Brauner nu poți aclama: am văzut infinitul! Însă ”diabolica” lui ”exhaustivă” te lasă cumva fără margini (de gîndire)! E interesant că una dintre galerii l-a expus pe Brauner printre ceramică precolumbiană! Fecunditatea zeiască pe care o revelă acea pictură a lui Brauner (”Forme Mère Pondeuse”, 1962), vocația pămînteană a hrănirii, era cît se poate de bine asezonată mitologic. O altă pînză, poate cea mai ”picturală” dintre cele trei (”L’evasion”, 1945), trimite la himerele imaginate de fiecare dintre noi: firul lumii se întinde între moriști complicate! Doar culoarea rămîne, doar timpul se deșiră…
(foto la BRAFA 2017; evenimentul a trecut, impresiile rămîn…)

Victor Brauner, 1962, 81 x 100 cm, u.p. ”Forme Mère Pondeuse”, Galerie Mermoz
dscn5153w

Victor Brauner, ”Esprit du lait”, 1948
dscn5203w

dscn5206w

Victor Brauner, ”L’evasion”, 1945, u.p., 54 x 65 cm.
dscn5208w

dscn5209w1

epitaful-de-la-Neamt-sec-XV
Am căutat mult pe internet o imagine cu această operă de artă excepțională ca valoare spirituală și realizare artistică. ”Prea frumosul aier”, cum numea Iorga broderia egumenului e, în fapt, o capodoperă a rafinamentului artei medievale. A fost lucrată în Mănăstirea Neamțului tocmai la 1437, în vremuri atît de confuze pentru Moldova, la vreo doi ani după ce s-a născut Ștefan cel Mare (1435, datare aproximativă). Am căutat mult și am găsit… foarte puțin. (Epitaful păstrat acum la Muzeul de Artă al României ar merita să fie fotografiat în fiecare detaliu dar nu e.) De asta spuneam că nu mai privim la frumusețea autentică…
Scena e plină de îngeri (cinci), plasați piramidal în jurul ”Dumnezeului adormit în somnul morții omenești” (spune Iorga, descriind epitaful). Desăvîrșita redare a posturii închinării angelice e dublată de dramatismul expresiei îndurerate de pe chipuri. Îngerul care plînge în mîini relevă ceva care e mult dincolo de angelic, el surprinde ceea ce e mai înălțător în firea umană, accesul la suferință, la tragic.