Tag Archive: Arta naiva


Tiv naiv

Mama era un copil cînd cosea
Litere ovale, așa de frumoase
Ca în Abecedar
Și nu înțelegea de ce
Tivul carpetei o pregătea
Pentru viață
Ea își broda pe cuptor nunta literă cu literă și un bastonaș cu punct
Era semnul mirării
Cînd lumea privea în drum la biserică
”Mîncare bună-am pregătit
Pentru soțul meu iubit!”
Scria cu fir albastru închis
La fel s-a uscat cerneala pe certificatul de căsătorie
Mama mamei îi spunea că are mîinile subțiri, bune la cusut
Iar tatăl o vedea rar, întrebîndu-se
Ce tot fac amîndouă, toată ziua în casă
Nu l-a interesat niciodată, ce mînca ieșea din mîinile femeii
Ca laptele din uger și era destul
Restul se întîmpla pe drum…
Nici n-a observat cînd pereții s-au umplut de cusături
Pe una din ele mama s-a cusut cu tiv naiv de mîini
De picioare, de părul ei lung și negru cînd încă era copil
Și nu știa…


(Sursa fotografiilor, aici)

Reclame

Ioan Măric nu (mai) e un „naiv”, chiar dacă el însuşi o afirmă… Semnează cu o astfel de formulă, mai degrabă încărcată de modestie asumată, inclusiv pe site-ul personal. O fi pictor naiv, în manieră şi, oarecum, în compoziţie, însă nicidecum în felul de a înţelege propria viaţă, misterul lumii, luciditatea şi poezia ei, arhetipuri şi dezrădăcinări. În asta e, pe undeva, un filosof. Poate şi vârsta predispune la filosofare, la un „sistem” plastic propriu. La 65 de ani, cu oricâtă inocenţă a fost dăruit pictorul, s-a scuturat de „naivităţi”. Având printre maeştri pe Ilie Boca, Măric a prins cu sufletul şi rafinamentul marii picturi. De altfel, Boca a remarcat, în câteva cuvinte, esenţialul în ce-l priveşte pe artist şi detaşarea sa lucidă: „Măric este spontan, direct, cu o mare putere de sinteză şi exprimare, evitând mângâierile etnografice.”. Observaţia „evitând mângâierile etnografice” surprinde tocmai faptul că artistul s-a detaşat cu bună ştiinţă de acel fel cunoscut de paseism şi autohtonism dulceag. S-a mai spus că Măric e un pictor al înţelepciunii (rurală, în sens de străbună, probabil). Aş spune că e mai degrabă un sarcast. El e înţeleptul care vede şi hâtrul care atinge cu privirea, cum în poveştile populare sau ale lui Creangă se atinge cu vorba. Măric este un pictor al măştilor. Arhetipale, măştile sunt vii, mişcându-se cu uşurinţă pe pământ şi în cer, între pământ şi cer, în spaţiul rural întregit.

Aş spune că pictorul vede mereu, în ograda bisericuţei din lemn Vovidenia din faţa casei sale de la Luncani, acelaşi spectacol cu popă, la toate momentele iniţiatice: nunţi, botezuri, înmormântări şi parastase.

Foto D. Agachi, 20.12.2010, impresii din expoziţia lui Ioan Măric, Galeria Luchian, Botoşani. Galerie virtuală aici.

Am văzut la Botoşani o restrânsă dar semnificativă expoziţie de „ţesături de interior”, de covoare populare adică, exponatele provenind din trei judeţe, toate zone etnografice foarte speciale, Botoşani, Vaslui şi Bacău. Expoziţia urmăreşte o temă deosebită, reprezentările antropomorfe din astfel de scoarţe. Covaorele populare sunt din jurul anului 1900 sau chiar mai vechi. Nu o să intru aici în detalii, există, de altfel, lucrări foarte documentate despre zona etnografică Botoşani ale Angelei Paveliuc-Olaru. Doar câteva observaţii, mai ales că nu demult am vorbit despre o expoziţie de artă naivă şi spuneam că naivul în artă nu e atât o chestiune de tehnică sau de tematică, mai degrabă e vorba de o percepţie specială a lumii prin ochii celui care o contemplă, artistul artei naive. Într-o superbă ţesătură din zona Botoşani, o scoarţă, i se mai spune păretar, e înfăţişată o scenă de plimbare, ca un tablou. Frapant este faptul că, deşi covorul este popular, poate chiar ţărănesc, vestimentaţia redată este orăşenească şi cât se poate de în acord cu moda vremii: pălării, coafură îngrijită, o rochie de toamnă aş zice, mai groasă, bastonul, pantofii strălucitori. Şi, surprinzător, scena este animată de un mesager, ritualic desigur, o pasăre care îndreaptă către femeie un plic frumos timbrat.

E ciudat cum anumite fire leagă impresii şi stări aparent cu totul fără legătură, şi de fapt legăruri nici nu există, poate doar mintea mea caută să le dea un sens. Andra mi-a amintit, pe blog-ul ei, o superbă strofă eminesciană din „Afară-i toamnă” şi impresia versurilor m-a urmărit de câteva zile.

“Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,
Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată.”

La majoritatea covoarelor cu reprezentări antropomorfe, personajele sunt în compania calului înşeuat, aş spune foarte atent şi pictural redat, parcă în contrast cu figura umană stilizată.

Naivii, prin urmare şi pictorii naivi au un văz special, exterior şi totuşi înăuntru. Dacă nu au învăţat cumva naivitatea la şcoala de pictură populară, na(t)ivii pictori privesc insolitul ca pe felul lor ne-insolit de a picta. Numai că spaţiul, sat să-i spunem, nu mai e demult al lui păcală şi tândală cu nevestele, în care pictura naivă se încăpăţânează să creadă ca trăieşte. În satul în care obştea lui tândală e încălţată cu opinci, ea e de fapt – dacă pictorul nu o dă cotită prin transfigurare – înfiptă în gumari, în starea onirică dintre bar şi primărie. Cerul cade mărunt peste afişul electoral în care două mâini deschise strigă „asta-i românia ta”! În satul din pictură toată lumea trebăluieşte în antiteză cu motanul, elementul somnolent, e o hărnicie naivă pe ritm ca la breaza. Aşa o fi ? Naivii ăştia sunt rupţi de lume!

Mihai Dascălu, Oradea

Paula Iacob, Vaslui

Maricela Istrati, Vaslui

Catinca Popescu, Bacău

Ioan Măric, Bacău

Mircea Cojocaru, Galaţi

(Expoziţia naţională de artă naivă, Iaşi, Muzeul „Mihai Eminescu”, Parcul Copou; foto D. Agachi, 7.04.10)

Partida de blogging: … naiva aşteaptă lucida, care cine este ?, coada-i „târa o treime din stelele cerului”, cupele de lotus poartă ceara sfinţilor, când plouă din privirile tăcerii ce este ploaia ?