Tag Archive: Arta japoneza


În liniștea ritmată de apă din grădina japoneză, am întîlnit călăuza miraculoasă pe care o căutasem demult. Una de export, e adevărat, o venetică pe o costișă din Bruxelles. Iepurașul albastru se ițea printre piticii exotici vegetali, ruginii și albi. Dacă în țara minunilor Alice e călăuzită de iepurele alb, mentorul de alabastru, prin grădina mea trece uneori un iepure albastru cu sclipiri mai degrabă șoptite, dragon de izvor șerpuind prin bolovănișul cenușiu, până la oglinda stătută cu nuferi…

(O vizită în grădina japoneză, Musées d’Extrême-Orient de Bruxelles, 26 iulie 2012; foto Agachi)

Reclame

Gusturile nu se discută. Însă, dincolo de gusturi, condiţia artei da. La condiţia ei estetică mă refer, dar mai e una la fel de importantă, preţul, pentru a aşeza o operă şi chiar un artist, într-o anume ierarhie. Marketingul artei a apărut, care va să zică, de când e arta. Un sfânt marketing poate obţine un preţ bun, camuflând lipsa de conţinut sau de-a dreptul ne-arta, încât puţini mai sunt în stare să observe că împăratul e gol şi că, de fapt, anatomia lui, diformă, la vedere, nu e nicidecum un sublim costum (în sens estetic, poate şi caragialesc). E de discutat dacă în acest cerc vicios de adecvare, arta deturnează gustul sau publicul (ţintă!) şi decorul lumii extrag (din artist) arta în care se oglindesc. Trecând peste consideraţiile prea generale şi oarecum bigote, aflu din presă că la o cunoscută galerie din New York (Phillips de Pury) s-a vândut o păpuşică a unui japonez. O astfel de statuetă, dacă era vândută la nu ştiu care acţiune caritabilă, ar fi făcut vreo 100 dolari, cât o „barbie” mai sofisticată… Critica a emis asociaţii pline de „inventivitate” şi a „decelat” legătura dintre păpuşică şi personajul dintr-un cunoscut desen animat, Sailor Moon, care iată, a influenţat major marea cultură (!)… Nu e nevoie să ilustrez o astfel de realizare artistică, trimit la imagini, sunt peste tot… E în vogă, mi-am şi probat incultura, nu auzisem încă de ea… Miss Ko2 (nomina odiosa) e opera din 1997 a lui Takashi Murakami, artist plastic japonez, văzut ca un nou Andy Warhol, asiatic, deşi apropierea e mai degrabă un moft intelectual. Chit că americanul nu-mi spune mare lucru cu bananele lui, întregi sau decojite, el are, pe ici pe colo, simţ tragic în arta sa… Asiaticul nu-mi pare a avea, dar poate tocmai de asta e apreciat, poate însuşi simţul tragic e acum de prisos lumii. Murakami e atât de prizat încât a cucerit Parisul sau măcar a provocat zâzanie pe acolo, iar sculpturile lui florale de plastic sunt expuse în marile săli de la Versailles (sofisticat dialog al kitschului care transcende epocilor). Întorcându-mă la păpuşică, ştirea e că a fost vândută la licitaţia de la Phillips de Pury cu 6.802.500 $ (toate taxele incluse). Şi mai interesant e că intervalul de preţ estimat de galerie a fost între 4 şi 6 mil. $. Prin urmare, s-au găsit cumpărători. Probabil careva, dincolo de estetic, „simte” nevoia, privind (să-i spunem) statueta, să se încarce cu energia neobosită a unei ospătăriţe de bar, pentru care, în limitele condiţiei sale, toate sunt posibile. În lumea de carton imposibilul e anihilat, e neant, printr-un simplu gest energic al mâinii întinse. Păpuşica e atleta noii căi!

Am descoperit casa de pe Rue Le Corrège, nr. 35, în urma unei plimbări fără itinerariu. E o casă despre care îţi este greu să crezi că există. Irealitatea ei ţine de excese. Nu lasă o impresie de grandoare, ci de prea mult(e)! A fost casa personală a arhitectului Edouard Ramaekers, construită în 1899. Se poate vorbi, dincolo de evidenţe, despre un art nouveau al asimilărilor în exces, deşi art nouveau tocmai asta este in nuce, asimilare… Impresia cea mai pregnantă o lasă pastişa de la console, sculptura în piatră trimiţând la modelul în lemn aurit al pagodelor. Între console e plasată una dintre cele mai rafinate compoziţii murale exterioare din arhitectura art nouveau-lui, sgrafit şi pitură cu dans de cocori într-un răsărit de soare. Despre dans e vorba şi în jocul amplu al arcaturii gotice, într-o elaborată şi perfectă stăpânire a meşteşugului zidăriei. Dicteul compoziţiei faţadei, prin asocieri forţate între japonism, gotic, metal, sticlă şi cărămidă, transparenţă şi translucid, trimite la avangarda mai degrabă a poeziei, decât a picturii. După modelul ancestral al tatuajului, întreg spaţiul este acoperit cu detalii, în care vitraliile abundă. De la mari palmete vegetale, la penaje desfăcute ca ale îngerilor, vitraliile lasă impresia unui interior misterios, în care se petrec fascinante experienţe de alchimie…

Pe 13 iunie nu-mi propusesem ceva anume. Numai că, în multe puncte din jurul Place du Grand Sablon din Bruxelles, galeriile de artă erau marcate cu bannere care m-au absorbit întrucâtva întracolo. Sunt trei evenimente în desfășurare în aceeași perioadă, 9 – 13 iunie 2010, iar galeriile sunt cu „porțile (mai) deschise” ca de obicei… Manifestările au deja istorie, au crescut din 1983 (pentru interesaţi sau curioşi, o pagină de istorie, aici). Acest post face doar trimiterile necesare pentru cei interesaţi. Cele trei evenimente: BRUSSELS NON EUROPEAN ART FAIR – 2010, BRUNEAF, catalogul aici; BRUSSELS ORIENTAL ART FAIR – 2010, BAOfair, catalogul (pdf) aici; THE BRUSSELS ANCIENT ART FAIR – 2010, BAAF, participanţii şi un extras de catalog, aici. „Cantitatea” de artă, cu piese care ar putea sta în colecţiile oricărui muzeu, este impresionantă. Câteva fotografii:

Galeria Robert Mangold, Kyoto, Japonia

Detaliu, Okamoto Shuseki, Monkey in Cedar, 1902, 105 x 236 cm

Un superb vas, „greblat” (ca nisipul într-o grădină).

(Foto D. Agachi, 13.06.2010, Bruxelles; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)