Tag Archive: arta crestina


michelangelo-sculpteur-la-madone-de-bruges
(Michelangelo, Madona de la Bruges, 1501-1504, Biserica Notre-Dame, Bruges)

Dincolo de naturalețea redării anatomice prerenascentiste, reprezentările medievale ale Madonei cu Isus copil din lumea occidentală trimit explicit la cîteva adevăruri teologice pe care pictura răsăriteană le-a camuflat, prin predilecția ei la transfigurare dar și cu exagerată pudoare. În pictura răsăriteană pruncul Isus e întotdeauna îmbrăcat, uneori în mantie ceremonială, ce pare a-i anula orice libertate genuină. Însă arta occidentală a procedat cu totul altfel. Tocmai pentru a fi vizibil și foarte clar, pentru orice privitor, că nimic nu lipsea și copilul Isus este, anatomic vorbind, unul normal, el e redat dezbrăcat sau doar purtînd o lejeră cămașă care nu-i ascunde sexul, așa cum văzusem în superbul ansamblu sculptat de Michelangelo, aflat într-o catedrală din Bruges… Copilul Isus sculptat de Michelangeo e de o frumusețe firească. Însă dintre reprezentările în pictură și sculptură pe care le-am văzut, cea a lui Niccolò di Giovanni Fiorentino (1480-90), aflată la Muzeul Lázaro Galdiano din Madrid, e printre cele mai sugestive (și îndrăznețe). Copilul Isus degajă forță și hotărîre, o stare de încordare datorită cărora Maria, mamă cu chip matur, reușește cu un anume efort să-l țină pe genunchi. Pumnul stîng al copilului strînge cu putere un porumbel aproape sufocat… Copilul Isus nu are nimic inert sau placid, vocația lui e cu totul alta…

2_Madonna-cernazai_2734
(Madona, Niccolò di Giovanni Fiorentino, circa 1480-90, © Museo Lázaro Galdiano, Madrid.)
(text, 24.12.2015; foto preluate de pe internet)

SorinIlfoveanu

Formula picturală a lui Sorin Ilfoveanu este una ascetică în care toate, de la roca cea mai seacă, la apa liniștită a botezului, capătă dimensiuni transfigurate. E asceza în care ochiul se poate hrăni simbolic doar cu puțină apă, din gura de fîntînă dintre lespezi, închisă ca o carte veche!

(Foto de pe pagina de facebook a pictorului S.I.)

IMG_7734w

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o modesta capelă consacrată aparițiilor Fecioarei Maria la Banneux a fost că mă aflu într-un loc foarte cunoscut. Cu pridvorul ei, cu zidăria din piatră, cu turla zveltă și de o formă atît de simplă, dar, mai ales, prin proporții, capela amintește de locurile frumoase, care încă nu s-au ”prea-mărit”, din munții României. Parcul din Banneux e cît se poate de întins, cu multe capele și biserici, însă nimic nu schimbă senzația că te afli într-un loc dominat de natură și nu de om. Altfel spus, toate sînt în umbra pădurii, și tot ce a construit omul a rămas mult mai jos ca înălțimea brazilor. În 1933, din ianuarie pînă în martie, o copilă dintr-un loc pe atunci aproape lipsit de lume, situat între Liege și Spa, a întîlnit-o pe Fecioara Maria. O însoțea pe copilă în mici plimbări, arătîndu-i locuri pe care copila le știa : un izvor, un loc în care a cerut să i se ridice o capelă…

IMG_7739w

IMG_7743w

”Rugul aprins”, icoană exterioară, peretele capelei ortodoxe de la Banneux.
IMG_7747w

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mi-a plăcut să întîlnesc ”România” la Banneux.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Foto, 5 august 2015, Banneux; fotografiile și textele de pe acest blog sînt sub incidența legii drepturilor de autor. Orice reproducere nu este posibilă fără acordul autorului, D.A.)

O să pară neverosimil sau poate o exagerare, însă biserica din occident în care am simțit că revăd ceva de acasă, mai precis din Moldova sec. al XVI-lea, din pridvorul Probotei sau din naosul Dragomirnei, de altundeva fără a ști de unde anume, este Sainte-Chapelle din Paris. După ieșirile mele spre vest, mai mult decît la ambianță, atmosferă, actualitate, inclusiv arhitecturală, am fost atent la vechile edificii, copleșit fiind, cum altfel, de gotic. Aproape 400 de ani, goticul a fost însăși imaginea bisericii catolice. Poate de asta stilul ”moldovenesc” e atît de special, e, în fond, o sinteză importantă, reușind să aducă la modul subtil, nu mă feresc să spun sublim, goticul în ortodoxie! Ce anume a făcut să mă regăsesc ”acasă”, privind vitraliile din acea capelă, printre exclamațiile de ”wow” ale celor care păreau ”loviți” de lumina lor? Tocmai transparența și cromatica intense, impresia de floral primăvăratic printre copacii unei livezi. Cu o îndrăzneală dusă la extrem, arhitectul capelei, pare-se Pierre de Montereau, a lăsat doar o zveltă osatură de piatră pe toată înălțimea incredibilă a ferestrelor (peste 15 m), ”invizibilă” datorită luminii care o străbate. A avut o idee ce i-a permis să ridice acel neobișnuit de firav schelet, legînd structura din piatră cu benzi metalice, sistem care se va folosi în mod obișnui vreo 500 de ani mai tîrziu și care în sec al XX-lea va forma armătura betonului… Este incredibilă starea pe care o primești de la reverberațiile culorilor intense, accentuînd sugestia de suspendare și dispariție a tot ce este material, în imaterialitatea luminii simbolice a vitraliilor… Bogăția de reflexii din Sainte-Chapelle mi-a lăsat impresia că privesc un ou de Paști din Bucovina…

(Foto D. Agachi, Sainte-Chapelle, 8.04.2012; alte fotografii, aici)