Tag Archive: Arta Antica


Cine are pînă în aprilie drum prin Bruxelles, poate vizita expoziția denumită laconic ”Sarcofage”, de la Muzeul de Artă și Istorie / Musées royaux d’Art et d’Histoire… Nu e o simplă hală în care sînt înșiruite vechile sicrie, multe dintre ele puse unele în altele ca niște păpuși ”matrioșca” viu colorate, desenate cu povestea unui cocon de pînză. 12 arcade albe delimitează spațiile expoziției, trimițînd la cele 12 ore sub bolta zeiței nopții, Nut. În fiecare sală e un exponat ”vedetă”. Rafinamentul și știința reprezentării la care acea artă funerară și simbolică a ajuns, una a nopții plină de culorile vieții, a făcut ca, de cîteva ori, să am impresia stranie că am în față chipul bine pictat în alb, roșu sau auriu al unui actor care-și juca rolul hieratic acum și nu în urmă cu milenii. Ochii adînci ai unei măști păstrau încă o sclipire de viață, iar sub coafura amplă și simplă, gîtul prelung purta coliere albastre ca cerul înstelat…
(impresii, 27.12.2015)

images

12442911_10153685314256832_1308670331_n

Publicitate

Pe 13 iunie nu-mi propusesem ceva anume. Numai că, în multe puncte din jurul Place du Grand Sablon din Bruxelles, galeriile de artă erau marcate cu bannere care m-au absorbit întrucâtva întracolo. Sunt trei evenimente în desfășurare în aceeași perioadă, 9 – 13 iunie 2010, iar galeriile sunt cu „porțile (mai) deschise” ca de obicei… Manifestările au deja istorie, au crescut din 1983 (pentru interesaţi sau curioşi, o pagină de istorie, aici). Acest post face doar trimiterile necesare pentru cei interesaţi. Cele trei evenimente: BRUSSELS NON EUROPEAN ART FAIR – 2010, BRUNEAF, catalogul aici; BRUSSELS ORIENTAL ART FAIR – 2010, BAOfair, catalogul (pdf) aici; THE BRUSSELS ANCIENT ART FAIR – 2010, BAAF, participanţii şi un extras de catalog, aici. „Cantitatea” de artă, cu piese care ar putea sta în colecţiile oricărui muzeu, este impresionantă. Câteva fotografii:

Galeria Robert Mangold, Kyoto, Japonia

Detaliu, Okamoto Shuseki, Monkey in Cedar, 1902, 105 x 236 cm

Un superb vas, „greblat” (ca nisipul într-o grădină).

(Foto D. Agachi, 13.06.2010, Bruxelles; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)