Tag Archive: arhitectura europeana



Vorbind în general, după animația din saloanele și galeriile unui castel, două spații, plasate oarecum periferic, prilejuiesc răgazul meditației: capela și teatrul… Intimiste, ambele erau create pentru o suită restrînsă. Sala de teatru a castelului din Chimay, scăpată intactă după un incendiu ce a distrus castelul, e o miniatură a oricărei săli celebre: e complet dotată pentru teatru, operă și concerte! Doar că are o lojă centrală cît o alună scobită, un stal cît o jumătate de nucă și o cupolă ca o scoică aurie. Însă totul e rafinament, totul e atmosferă! (Teatrul castelului din Chimay, Belgia, foto 18 mai 2014)

Publicitate


De cînd e construit, transformat, ars, ruinat, reconstruit, bombardat, rechiziționat și transformat în cazarmă de lux, vîndut sau locuit de generații de aceeași familie de conți… castelul seamănă cu un ierbar 3D, cu o dioramă în care e accesibilă suprafața ornată. Castelul nu e un muzeu, el facilitează doar o plimbare printre suvenirele unor necunoscuți care au trecut cîndva prin lume: scrisori, fotografii, portrete, draperii, mobile și uși secrete. Cu atît mai mult, cînd castelul este locuit, impresia e că asist la bucuria celui care îmi arată cu generozitate casa, niciodată cu aroganță. E o noblețe în a arăta cuiva propria-ți casă, facîndu-l să-i placă ceea ce vede prin discreție și oarecare melancolie… În salonul de muzică al castelului Ooidonk (undeva pe valea rîului Lys, la Deinze, în Flandra) o sanie pentru copii făcea atmosferă lîngă o harpă frustă. Cîtorva dintre necunoscuții din șirul conților le-au plăcut secreterele și astfel a apărut o colecție superbă… (Foto la castelul Ooidonk, 25.05.2014)

Salonul de muzică (foto de pe site-ul castelului)
Ooidonk1

Galeria etajului: lambriu masiv și coloane din stejar, tapiserie franceză (foto de pe site-ul castelului)
Ooidonk2

IMGP2597w

Mi-a rămas impresia că impozanta și, paradoxal, zvelta clădire de pe Avenue Roosevelt 86 din Bruxelles a ”evadat” din înșiruirea urbanistică monotonă. Spațiul din jurul casei îi conferă aspectul de castel modern, iar ”ingredientele” art nouveau sporesc rafinamentul. Clădirea e opera arhitectului Léon Delune (1904). Dacă ideea de zveltețe și ”ritmica” vioaie se ”citesc” de la prima privire, o altă ”vibrație” exotică, pe care un balcanic, să spunem, o poate mai lesne percepe e proporția de ”biserică” a clădirii. Și nu e vorba numai de turnul plasat într-o latură, e în discuție raportul vertical/orizontal al edificiului. Însă accentul care întregește ”povestea” vizuală a casei, dincolo de foarte frumoasele sgrafituri albastre și aurite ale lui Paul Cauchie (restaurate după planurile originale ale acestuia), e sugestia de evadare ”docilă” a vulturului. Dacă arhitectul ar fi tratat sculptura doar ca ”element decorativ”, ar fi plasat-o direct în vîrf, ca simplă ”piesă finală”. Din motive structurale probabil, el a imaginat o colivie albă cu bare groase, pe care (s-)a așezat pasărea. Cum se întîmplă cu păsările (”spiritele” bine) dresate, cușca e mediul lor în care nici măcar nu mai mai trebuie închise. Oricît de larg ar zbura, se reîntorc. Pînă în momentul cînd dorința libertății învinge…

IMGP2905w

IMGP2592w

IMGP2590w

IMGP2599w

IMGP2902w

IMGP2913w

Maison Delune sau Château Feys, Avenue Roosevelt 86, Bruxelles; foto din 30.11. si 6.12.2013

Dacă arhitectul Calatrava a văzut în noua gară din Liège o catedrală modernă, nu cred că alta a fost viziunea arhitectului Louis (Joseph Jean Baptiste) de la Censerie cînd, pe la 1890, desena planurile gării din Anvers / Antwerpen. A imaginat o catedrală modernă la acea dată, poate într-o altă accepție a termenului, una ”art nouveau” aș spune, cu accente de grandios rafinament, ca ale unui dom renascentist. (”La légende rappelle les polémiques de l’époque sur le caractère fastueux de l’ouvrage” – Wikipedia). Inginerului Clement Van Bogaert îi aparține dantelăria metalică și de sticlă care acoperă liniile. Gara a fost construită în 10 ani, între 1895 și 1905 și e una din emblemele eclectice ale ”stilului 1900”.

Vedere din piața gării.

Gara din Anvers – intrare laterală

Fascinația ritmului în art nouveau ”baroc” și simfonic.

Vibrațiile oglinzii în art nouveau.

Holul central

Cupola

(Foto D.A, 18 iulie 2012)

Notă: în terminologia arhitecturii, ”hôtel…” (punctele substituie numele proprietarului) e locuința luxoasă (”hôtel particulier” în Franța dar și în Belgia, ”maison de maître” în Belgia) din zona centrală a orașului, în care este găzduită familia dar și personalul ”de serviciu” (”personnel de maison”)

Dintre cele patru creații ale arhitectului Victor Horta înscrise din anul 2000 în patrimoniul mondial (UNESCO), Hôtel Tassel a reprezentat, cronologic vorbind, a doua realizare din carieră. Prin urmare, casa (”maison de maître”) amplasată la nr. 6 pe strada Paul-Émile Janson din Bruxelles este o lucrare de tinerețe și, totodată, una a începuturilor (i)novatoare în arhitectura liniei exuberante și sinuase art nouveau. Clădirea a fost gîndită pentru prietenul arhitectului, profesorul de la U.L.B. Émile Tassel, pasionat de fotografie și proiecții, capricii cărora Horta le-a consacrat cîteva odăi, adaptînd funcționalul obișnuit. Însă imaginația sculpturală a arhitectului se regăsește plenar pe fațadă elegantă nu numai pentru acea epocă. Dacă în mod obișnuit arhitectura locului era dominată de cărămida aparentă, uneori zidită cu o incredibilă artă, Horta a optat pentru fațada din piatră albă și metal, tocmai pentru ”capacitatea” acestora de a undui suprafețele, într-un joc al sugestie de fluid și vegetal. Fusele coloanelor scurte ale bovindoului cu vitralii pale, abia sugerate, au devenit subțiri, abandonînd însăși ideea de coloană, pentru a lăsa impresia de imponderabil. Dacă la următoarele clădiri Horta va prefera culoarea oranj pentru metalul contorsionat, la Hôtel Tassel cularea e un discret verde deschis.

(Foto 15.08.2013, Bruxelles)