Cred că prin orice gară impozantă găsești lungi tuneluri promiscui… Pe lîngă lumea călătoare, unii rămîn să ierneză și să înnopteze. Tunelul Gării Centrale din Bruxelles a fost împrospătat acum vreo doi ani. Lămpile Art Deco, complicate în geometria lor ascuțită, au fost păstrate. În schimb pereții au fost albiți cu fotografii ale orașului coborît în tunel!
I se spune Villa Empain. Cumva nepotrivit. Prin grandoare și echilibru e, de fapt, un palat modernist. La vremea la care a fost construită, prin 1930, volumele ei amintesc de un Art Deco întîrziat, cînd avangardismul cucerise arhitectura… Ca un nor nostalgic, palatul flancat de pergole surprinde prin modernismul strîns într-un echilibru clasicist fardat cu aur. Ancadramentele sînt aurite la propriu, vreo 18 kg de aur de mare puritate au fost lipite cu lipici vegetal. Cel din 1934 se uscase și o mare parte a foițelor de aur se decojea… Pe 8 ianuarie 2016 un artist în vogă al abstracției cromatice și liniilor aparent obișnuite și deloc încărcate de sens a lipit culori intense pe ferestrele mari. Liniile lui Daniel Buren aduc ceva ludic, un fel de morișcă înșurubată în echilibrul ușor rigid al simetriilor… (Daniel Buren, Entrelacer, 2016 Travail in situ, Villa Empain, Bruxelles ; Filtres colorés transparents, pour 17 fenêtres)
(foto la Villa Empain, Bruxelles, 25 septembrie 2016; text si foto sub protecția drepturilor de autor)
Clădirea cu nume sibilinic, De Rijnstroom, din Haga, surprinde prin aspectul insolit, aș spune chiar îndrăzneț. A fost construită între 1921 – 1923 și are prospețimea unui Art Deco la începuturi. Arhitectul avea 3 prenume, așa că semnătura lui pare o siglă: A.D.N. van Gendt. Prin întregul ei, prin aspectul masiv, fără a fi lipsit de eleganță și prin senzația de apăsător, realizarea arhitectului e o bună ilustrare a expresionismului în arhitectură. ”Fantasma ” acelei case ține de ceva mai profund, mai ”expresiv”, încît impresia pe care o transmite e mult dincolo de simplul Deco! În asta a constat ”îndrăzneala” arhitectului! E frapantă tocmai calitatea ”zalei” de aramă. Și nu atît prin patina ei verde, culoarea fascinantă a coclelii, cît prin ”monturile” savante care îmbracă piatra și dau un indefint fason antic, unor suprafețe mari de sticlă. Ansamblul trimite la imaginea supradimensionată a bijuteriei pusă unui uriaș de piatră. Cumva, metalul pare crescut din piatră, atît de precisă e îmbinarea lor. Iar din toată arhitectura casei, ușa e în sine o veritabilă operă de artă. Expresionism Art Deco!
De Rijnstroom, Haga, foto, 25.07.2014.
Ou cu perle, așa îmi place să cred că e cupola-vitraliu a magazinului Maison de bonneterie din Haga…
Pe străduțele din centrul orașului Haga, pe care abia încap tramvaie fantomatice de silențioase ce sînt, amestecul Art Nouveau / Art Deco e foarte bine reprezentat. În cîteva cazuri, detaliile sînt extrem de rafinate, unele cu totul îndrăznețe!
Maison de Bonneterie e un lanț de magazine. Clădirea din Haga, construită în 1913, în plină fascinație Art Nouveau, e un veritabil spațiu al luxului.
Haga, fațadă Art Nouveau, aș spune de școală belgiană…. Argumente: geometriile metalului, pînă și asocierea piatrei albe cu discrete accente de piatră ”albastră”, într-un ansamblu dominat de echilibru (clasic)!
O vitrină (etno) Art Nouveau!
Rafinament Art Deco și mascaron ”certăreț”!
Detalii din Haga, foto, 25.07.2014.
Cumva, în lipsa unei noțiuni similare în limba română, despre ”hôtel de maître” am putea spune că era casa impozantă, în fine, luxoasă, a unei persoane cu notorietate și care, în plus, avea atîta avere cît să și-o poată permite. După 1894, arhitectul Victor Horta proiectează astfel de veritabile palate urbane la Bruxelles, care fac notă aparte, prin eleganța detaliilor, între alte case de aceeași mărime. Deși sofisticate, detaliile lui Horta se eliberaseră prin Art Nouveau de barocul floral al epocii! Una dintre casele mai puțin cunoscute, proiectate de Horta, e ”l’Hôtel Winssinger”, construită între 1894 și 1897. Arhitectul construia în acei ani casele lui Solvay (1894 -1898) și Van Eetvelde (1895-1897), ambele aflate acum în patrimoniul mondial UNESCO. Fără a avea grația arhitecturală ale celor 2 case amintite, detaliile ”tip” se regăsesc, ca întreaga viziune a lui Horta, pe fațada ceva mai robustă (și parcă mai puțin elegantă) a casei inginerului Camille Winssinger. După mai bine de 30 de ani, în 1929, casa a fost transformată de însuși Horta. Wikipedia spune că a fost modificată și fațada, deși impresia mea e că foarte puțin, ea păstrîndu-și accentele Art Nouveau, în anii în care Horta trecuse cu armele arhitecturii la un Art Deco explicit.. (Bruxelles, foto 6.07.2014)
dumitruagachi
Dumitru Agachi's Weblog 