Tag Archive: arhitectura actuala


OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Niemeyer a transfigurat prin lumină și umbre lumea periculoasă, supusă dezastrelor. A imaginat un ”vulcan” printre clădirile prismatice din perioada reconstrucței orașului Le Havre. Volumul de beton frînge simbolic tot ce e precis și rectiliniu. Denumit abia din 1990 ”Le Volcan”, ansamblul creat de Niemeyer între anii 1978 – 1982 e una dintre instituțiile artistice notabile din Franța (teatru, muzică, dans). Privindu-l, spațiul alb urcînd ca un nor către albastru mi-a amintit de Miro…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Foto 9 august 2016, Le Havre)

Peisajul din Bruxelles nu e deloc dominat de arhitectura sticlei verticale, îndrăzneață și, totuși, simplistă, surprinzătoare mai degrabă prin ingeniozitatea inginerească… Un relativ mic spațiu lîngă canalul ce traversează orașul e ocupat de prismele sau cilindrii verzui. De ce oare ai vrea să trăiești abstract și claustrofob, oricît de transparenți ar fi pereții, pe care doar anotimpurile și vegetalul reușesc să lase”umbre” care să dea impresia că se mai poate respira?…

(Foto 8.11.2014, Bruxelles)

MAS e un muzeu al Anversului. E și antropologic, deși prezentările oficiale nu spun asta. În ”tubul” sau interior, aș spune opac, înconjurat de scări și terase transparente, cu sticlă în ”valuri” verticale ca sugestie a deschiderii, e plasat muzeul ramificațiilor care situează Anversul în lume… Însă prin ondulațiile transparente ale teraselor suprapuse pe 10 etaje, MAS e un veritabil muzeu în perspectivă al orașului de azi.

(Anvers, foto D.A., 29.06.2014)


Arhitectura olandeză – ca de oriunde, astăzi – încearcă să scape de formele tradiționale și, aș spune, de orice identitate… Orașele olandeze sînt pline de prisme și cuburi, turnuri simpliste, uneori frumoase. Și, totuși, cînd o vibrație rămîne, arhitectura e salvată de cîte o idee. Arhitectura lui Nemo e creația lui Renzo Piano, cel care a proiectat și insolitul Centre Georges-Pompidou, cu tuburile sale colorate… (foto 10.04.2014)

Înainte de a fi văzut ”La Défense” din Paris nu fusesem atras, nici măcar prin efectul meseriei, de arhitectura ”corporatistă”. În afară de o aglomerare de prisme și cilindri în postura de ”turnul babel”, în general nu ai ce vedea. E o arhitectură simplistă și uniformizantă, care golește spațiul de tot ce e vegetal și, pînă la urmă, chiar și de uman. Mai nou, avînd la dispoziție performanța incredibilă a computerului, inginerii pot să le dea o mai mare libertate arhitecților, încît prismele au devenit mai complicate și sînt ”tăiate” îndrăzneț, ori se mai adaugă cîte un OZN pe ici pe colo. Simplismul însă e nealterat. Arhitectura din ”La Défense” a fost salvată de ”urbaniști”, prin modul în care au integrat-o în ”peisaj”. Chiar ”abstracte” fiind la modul violent, instalațiile de artă urbană ale lui Calder, Miro și ale altora fac să alunece în altceva o lume care nu e, în nici un caz, idilică! Stridența cromatică pe care artiștii o preferă e tocmai breșa în ”realul” rece, prea albastru sub un cer senin ori prea cenușiu sub unul înnorat…

(Foto D. Agachi, 18.08.2012, Paris)