Tag Archive: Amsterdam


VanGoghSnowCoveredField

”Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă…”
(G. Topîrceanu)

În ultimul an al vieții sale, 1890, Van Gogh pictează o iarnă în care nimic nu e pur și sclipitor, nimic nu e alb ca în ”pastel”. Compoziția și dinamica îi sînt sugerate de realismul lui Milet, din care pictorul s-a hrănit mereu. În scena de iarnă, agitația unei zile obișnuite pare să se fi întrerupt inexplicabil în plin cîmp (și în alt timp): plugul a rămas înțepenit în brazdă, grapa a fost uitată și ea, departe de satul ce abia se citește în lumina glacială a planului îndepărtat… Și lucrurile cele mai banale, nu numai ceea ce e plin de viață, pot să înghețe, uneori… Însă tristețea întregului nu vine neapărat de la uneltele înghețate, spre care privirea se focalizează înțelegînd oboseala (de viață a) celui care nu a mai avut puterea să le adune, nici măcar de la singura mișcare, cea a stolului prea numeros de păsări funeste. Ea ține de altceva, de vibrația unică a tușei grele a pictorului, de ansamblul în care lumea e implacabil fixată… Lumea în plină angoasă.
(Reproducere preluată de aici)

VanGogh_Iarna_1890

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sculptură (instalație) de Joan Miró, plasată în grădina Rijksmuseum din Amsterdam. Imaginația subversivă și onirică a lui Miró reduce la ”esențial”.

(Foto 12 august 2015. Fotografiile și textele publicate pe blog sînt sub incidența legii drepturilor de autor. Orice reproducere nu este posibilă fără acordul autorului, D.A.)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Amsterdam acvatic e tautologie: și simboloc și logic! În fond, ce mai poate fi spus cînd totul a fost spus, ce mai poate fi văzut cînd totul a fost văzut? Amsterdam e, în primul rînd, cercuri de canale, dar e mult mai mult decît atît. Iar dacă e de ”prizat” ceva prin toți porii și de tras adînc în plămîni, e arta (locului) ca o pudră fină…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Foto în Amsterdam, 12 august 2015. Fotografiile și textele de pe acest blog sînt sub incidența legii drepturilor de autor. Orice reproducere nu este posibilă fără acordul autorului, D.A.)


Arhitectura olandeză – ca de oriunde, astăzi – încearcă să scape de formele tradiționale și, aș spune, de orice identitate… Orașele olandeze sînt pline de prisme și cuburi, turnuri simpliste, uneori frumoase. Și, totuși, cînd o vibrație rămîne, arhitectura e salvată de cîte o idee. Arhitectura lui Nemo e creația lui Renzo Piano, cel care a proiectat și insolitul Centre Georges-Pompidou, cu tuburile sale colorate… (foto 10.04.2014)

Nu văzusem Olanda… Însă după trei zile de umblat ici-colo, mi-au rămas cîteva impresii, ca feliile nu prea mari tăiate dintr-o roată galbenă de brînză aromitoare.

 

Foto: Amsterdam, 10.04.2014; detaliu de pe un tavan pictat într-un magazin de suveniruri; o brînzărie undeva pe o străduță.