Împăcarea

Portretul lui Cohen e o lecție de cultură a împăcării cu sine. Faptul că se (re)prezintă așa cum e, purtîndu-și bătrînețea ce nu-i știrbește nici talentul nici șarmul, e proba unei firești împăcări cu timpul, lui nu-i putem rezista…

30 octombrie 2016, fotografie la intrarea în Gara Centrală din Bruxelles. Întîmplarea a făcut ca lînga afișul lui Cohen, e adevarat, alb-negru, sa fie o femeie ce fuma, poate ca avea înca timp pîna venea trenul… Ce m-a surprins la acel ”cadru” și am făcut cumva indiscret poza, a fost frapanta asemanare de gestică, de poziție a mîinii și a țigării, în fine… Părea că din fundal, la modul magic, Cohen îi inspirase femeii aceeasi stare… Lumina e naturală, e în exterior, în fața intrării în gară. A fost o zi foarte insorita.

(text și fotografie sub incidența legii drepturilor de autor; copierea și reproducerea lor nu este permisă fără acordul meu.)

Publicitate

Săgeata aurită

Într-un climat de toamnă-iarnă la Bruxelles am descoperit Casa Ciamberlani învelită într-o pictură diafană. Casa a fost construită în 1897 pentru pictorul Albert Ciamberlani, a cărui faimă în epocă îi sporise și averea. La partea de sus a casei însuși ”simbolistul” Ciamberlani a pictat o friză cu motive ”simbolice”, cum altfel! Însă vasta pictură murală dintre ferestrele rotunde, în care a preluat tonurile ruginii și auriul lui Ciamberlani, îi aparține lui Adolphe Crespin. Mari amatori ai benzilor desenate belgienii ar putea găsi interesantă pictura lui Crespin, stilul desenului e laconic și energic. Crespin s-a aflat în preajma marilor simboliști, Fernand Khnopff fiind, în ce privește pictura și desenul, figura emblematică. Marile ferestre ce descriu un cerc aproape complet par insolite dar nu sînt, tratarea e veche și spectaculoasă în arhitectura arabă. Privite însă cu atenție ferestrele arhitectului Paul Hankar surprind prin altceva subtil, prin trimiterea la discreta linie a porții japoneze, în epocă japonismul devenind manie. Suprafața veritabil goală a ferestrei în care se reflectă cerul este întretăiată de pictograma cîtorva linii zvelte și arcuite. Dacă ”citim” secvențial fațada casei lui Ciamberlani de la dreapta la stînga, de la răsărit către apus așa cum este ea așezată, în ”afișul” dintre ferestre e o ilustrată a timpului în variantă antropomorfă. Nașterea e un zbor și inițierea tînărului o scenă simbolică asistată de păuni. Copacul, unic în stări diferite, înflorește în dreapta, e spectaculos vegetal în centru și se deșiră într-un vînt al finitudinii în stînga. Lîngă chipul îmbătrînit ca de mag o pasăre neagră țipă răpusă de săgeata aurită!

Prin cele 3 benzi orizontale atît de diferite pentru fiecare etaj și totuși formînd un întreg armonic, arhitectura lui Hankar e mult mai spectaculoasă și art nouveau decît pictura; și cu toate astea m-am lăsat sedus de o banală alegorie a vîrstelor…

(Foto D. A, 11.01.2014, Bruxelles, Casa Ciamberlani; fotografiile nu pot fi preluate fără acordul meu!)

Ilustrate din Bruxelles 10 – sentimentul florii de cireș…

Privind clădirea cu dimensiuni monumentale, cu verticala ei plasată asimetric și marcată de un fronton de proporții mult mai reduse decât ale ansamblului, adăugând astfel o impresie de grațios, sintagma care mi-a venit în minte a fost ”un palat Art Nouveau” și cred că ea surprinde, sintetic, imaginea acestei clădiri. Referințe detaliate despre clădirea din Bruxelles, Rue du Marché aux Poulets, nr. 32-34, se găsesc. Nu e deloc surprinzătoare pentru spiritul acelor vremuri dorința de a avea „stil”, în sensul de rafinament, el nu era deloc neglijat nici măcar pentru un magazin de albituri (de aici denumirea ei comercială de Grand Maison de Blanc). Arhitectura clădirii cu ferestrele marcate de colonete și arcaturi e precisă – arhitect Oscar François, construcția fiind realizată în 1896–1897 – însă nu are nimic din stilistica Art Nouveau. Tocmai discreția eclectică a arhitecturii a oferit suportul pentru o expoziție de afișe pe un ”tapet” abundent floral, încât întregul a devenit fundamental Art Nouveau, opera decoratorului interiorizând-o pe cea a arhitectului. În decorația lui Henri Privat-Livemont (1897) realizată din panouri ceramice se distinge afişul publicitar în care japonismul, la modă atunci, e foarte prezent, feminitatea e răpitoare iar grația e mai degrabă a gesticii şi vestimentației vaporoase printre florile de cireş, parcă la fel de senzuale ca şi siluetele feminine cu forme împlinite… De altfel, în unul dintre afişele artistului, până şi aburii cafelei care învăluie silueta femeii albe, îmbrăcată însă în chimonou tradițional redat stilizat, capătă geometriile complicate ale valurilor din stampele japoneze.

(Foto D. Agachi, 25.04.2010; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Selecţia zilei, nu e de ici de colo!