Tag Archive: accent


IMGP2597w

Mi-a rămas impresia că impozanta și, paradoxal, zvelta clădire de pe Avenue Roosevelt 86 din Bruxelles a ”evadat” din înșiruirea urbanistică monotonă. Spațiul din jurul casei îi conferă aspectul de castel modern, iar ”ingredientele” art nouveau sporesc rafinamentul. Clădirea e opera arhitectului Léon Delune (1904). Dacă ideea de zveltețe și ”ritmica” vioaie se ”citesc” de la prima privire, o altă ”vibrație” exotică, pe care un balcanic, să spunem, o poate mai lesne percepe e proporția de ”biserică” a clădirii. Și nu e vorba numai de turnul plasat într-o latură, e în discuție raportul vertical/orizontal al edificiului. Însă accentul care întregește ”povestea” vizuală a casei, dincolo de foarte frumoasele sgrafituri albastre și aurite ale lui Paul Cauchie (restaurate după planurile originale ale acestuia), e sugestia de evadare ”docilă” a vulturului. Dacă arhitectul ar fi tratat sculptura doar ca ”element decorativ”, ar fi plasat-o direct în vîrf, ca simplă ”piesă finală”. Din motive structurale probabil, el a imaginat o colivie albă cu bare groase, pe care (s-)a așezat pasărea. Cum se întîmplă cu păsările (”spiritele” bine) dresate, cușca e mediul lor în care nici măcar nu mai mai trebuie închise. Oricît de larg ar zbura, se reîntorc. Pînă în momentul cînd dorința libertății învinge…

IMGP2905w

IMGP2592w

IMGP2590w

IMGP2599w

IMGP2902w

IMGP2913w

Maison Delune sau Château Feys, Avenue Roosevelt 86, Bruxelles; foto din 30.11. si 6.12.2013

Am văzut încă din trenul ce intra în gara Liège-Guillemins alcătuirea ei neobișnuită și m-a fascinat, ca pe oricine de altfel, senzația că mă aflu sub un alt cer. Spațiul dilatat al cupolei anulează impresia de forfotă și nici un fel de aglomerație nu se percepe. Oricîte trenuri ar fi în gară, ești mereu singur privind spre arcele interminabile. După plimbările solitare pe scări și pasarele, metafora catedralei a început să capete volum în ochii mei, să mă las în prinsoarea vibrațiilor ei eterice. Arhitectul gării e Santiago Calatrava și nu m-a surprins deloc că a imaginat-o ca o ”catedrală modernă”! De ce a văzut gara ca o catedrală e un punct de reflecție, însă asta i-a fost opțiunea și a reușit să o redea. Sugestia nu e imediată, nu e o ”cheie” facilă, însă după un timp simți că respiri ca în interiorul unei catedrale și pașii au același ecou. Într-o zi am pierdut un tren, așa că am avut timp să caut un răspuns. Dacă arhitectul și-a imaginat opera ca o catedrală, care o fi accentul fin, aparent imperceptibil, pe care l-a pus? Încadrîndu-se perfect în simbolica trecerii, ”accentul” e un pasaj foarte elaborat, plasat într-o latură a gării. Pasajul are scări monumentale, parcă fără capăt, iar în centrul său cilindrul de sticlă al unui lift. Scările de la o extremitate a pasajului sînt obișnuite, cu trepte din piatră aproape neagră, la cealăltă extremitate sînt mecanice. E un leagăn, urci și cobori, cobori și urci hipnotic sub arcele ogivale din beton alb care descriu îndepărtate, urcătoare capete de tunel… Cu mișcarea lui silențioasă, imperceptibilă, liftul leagă ”lumile” de sus și de jos. Cu el orice efort de urcare e anulat, pur și simplu te extrage într-un alt spațiu, suprateran, poate într-un alt timp…

(Foto D. Agachi, 31.05.2012, Gara Liège-Guillemins)