dscn5668w
Dragobete e românizarea unui ”oltenism”, în fine a unei tradiții cu oarecare răspîndire prin Muntenia… Întrebați-i pe etnologi dacă nu e așa! Iar prin românizare înțeleg ”împrăștirea” obiceiului peste toată România. Una forțată, mediatizată analfabet și manipulată comercial! E globalizarea lui Valentin, redusă la ”dimensiunea românească a existenței”! În țara mea folclorică, Moldova, cînd eram copil și e o jumătate de secol de atunci, nici babele nu auziseră de ”dragobete” (sună ca dracu!). Iar ele, nu-i așa, transmiteau tradiția oral, în serile de iarnă pe sfîrșite, pline de plictis. Dar na, turma merge dupa oaia proastă! Media a ”clonat” dragobetele, l-a scos la vînzare, ne fălim cu el și-l prizăm la club! Nu contează că e ca un colind de Hrușcă psalmodiat cu accent la Dorohoi! Înțeleg, e frumos, ne place și ”iubește românește”, la dragobete ma refer… Eu nu!

Foto cu un tablou al unei ”naive” din Belgia, Jana Cernatesco… Prezența prazului în peisaj e absolut întîmplătoare. Ma puteți contrazice, cred! Lucrarea a fost premiată în 1977 cu ”Prix de peinture G.E. Lebon” și stă și acum expusă pe un culoar al primăriei comunei Auderghem, Bruxelles.
dscn5670w

Anunțuri