OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Chiar îmi doream să-l cunosc… Vine pe la 10 dimineața, așa că într-o zi obișnuită găsesc ordonate seara plicurile. Pînă astăzi nu-l întîlnisem. E înalt, cum spun statisticile, belgienii ar fi printre cei mai înalți din lume. Cu pletele în nuanțe de gri și alb sub șapca roșie de poștaș, hazliu oarecum, artă ca un rocker batrîn, printre puținii care au mai rămas… E slab și se oprește la capătul străzii, la barul mereu deschis pentru Jupiler-ul național. Nu-mi mai aduce scrisori, doar facturi și cărțile comandate prin internet… La unii ziarul, dar și bătrînii citesc tot mai rar. Poștașul cu alură de rocker gîrbovit dispăru pe o străduță…
(Foto, Bruxelles, iulie 2016 – poștașul de pe strada mea)