Frumuseți la care nu mai privim – Epitaful egumenului Silvan

Am căutat mult pe internet o imagine cu această operă de artă excepțională ca valoare spirituală și realizare artistică. ”Prea frumosul aier”, cum numea Iorga broderia egumenului e, în fapt, o capodoperă a rafinamentului artei medievale. A fost lucrată în Mănăstirea Neamțului tocmai la 1437, în vremuri atît de confuze pentru Moldova, la vreo doi ani după ce s-a născut Ștefan cel Mare (1435, datare aproximativă). Am căutat mult și am găsit… foarte puțin. (Epitaful păstrat acum la Muzeul de Artă al României ar merita să fie fotografiat în fiecare detaliu dar nu e.) De asta spuneam că nu mai privim la frumusețea autentică…
Scena e plină de îngeri (cinci), plasați piramidal în jurul ”Dumnezeului adormit în somnul morții omenești” (spune Iorga, descriind epitaful). Desăvîrșita redare a posturii închinării angelice e dublată de dramatismul expresiei îndurerate de pe chipuri. Îngerul care plînge în mîini relevă ceva care e mult dincolo de angelic, el surprinde ceea ce e mai înălțător în firea umană, accesul la suferință, la tragic.

Publicitate