Formerly_Piero_della_Francesca_-_Ideal_City_-_Galleria_Nazionale_delle_Marche_Urbino_2

La Galeria Națională din Urbino se păstrează (din 1867 !) un panou cu o pictură stranie… Privind-o, ea nu-ți sugerează nici un sunet, nici măcar vîntul nu pare a locui acel oraș, atît e de puternică impresia de pustiu, de fantomatic, pe care dispunerea perfectă a clădirilor și geometria lor o transmit. Panoul din lemn cu dimensiuni impresionante (2 m x 0,6 m) a fost pictat imediat după 1480 și s-a păstrat în Biserica Santa Chiara din Urbino. Istoria picturii i-a atribuit titlul de ”Cetatea ideală” și a încercat să-i descopere utilitatea și autorul. Sugestii au fost, de la o tăblie de pat (nu încerc să-mi imaginez cam cîtă lărgime oferea acel pat printre pilote și perne) sau un decor de teatru… Cei cu imaginație pot încerca și alte ipoteze… Trecînd de la ”perspectiva” din pictură la cea istorică, doar pentru o simplă punere în context în raport cu ”orașul ideal”, amintim că pe la 1480 Moldova lui Ștefan cel Mare era în războaie cu turcii. Sfințirea Manastirii Putna, fapt artistic și spiritual remarcabil, s-a petrecut în 1469. Construirea de biserici e reluată de Ștefan abia în 1487, cu mica și frumos echilibrata biserică de la Pătrăuți, apoi a urmat Voronețul, în 1488 (dar nu era cel pe care îl vedem astăzi, așa cum a fost extins în vremea lui Petru Rareș, ci o biserică de mărimea și echilibrul Pătrăuților). În Tara Românească nu a rămas nimic notabil în acei ani, 1480, Basarab cel Tînar Țepeluș și Vlad Călugărul s-au tot succedat la tron în cîteva rînduri, așa cum se întîmplase și în deceniul precedent, cu Basarab Laiotă cel Bătrîn, Radu cel Frumos, Basarab cel Tînăr Țepeluș și Vlad Țepeș… În acei ani, la Urbio, cineva picta ”Cetatea ideală” (nu mai adaug aici trimiterile la tema filosofică).
Perfecțiunea geometrică (și a lipsei de prezență umană) pe care tabloul o atinge au făcut ca opera să-i fie atribuită lui Piero dela Francesca, fiind știute teoretizările pe tema perspectivei pe care pictorul le-a adus în lumea artei. Istoria artei a înțeles mai tîrziu că, probabil, unul dintre arhitecții care lucrau la curtea din Urbio e autorul picturii, ca, în final, să-și recunoască limitele: pictorul ”orașului ideal” a rămas anonim, însă pictura s-a făcut sub îndrumarea lui Piero. Era perioada în care artistul a și abandonat pictura, pentru a se dedica studiilor matematice, din care s-a născut tratatul său cu o influență covîrșitoare în epocă, ”De prospectiva pingendi”.
Dincolo de situarea în ideal, de proiecția în imaginar a orașului, frînturile (imperfecte) de real în care pictorul a trăit nu erau deloc departe de grandoarea și precizia pe care tabloul le sugerează. El locuia în astfel de arhitecturi urbane care au străbătut timpurile, regăsindu-se, în aceleași proporții și geometrii, încă în plin secol XX. E de remarcat, în primul rind, că a gîndi formula urbană pe care anonimul pictor a redat-o era necesară o modificare de relief. Ca și romanii, constructorii medievali trebuiau să niveleze mai întîi locul, să taie și să umple relieful, făcîndu-l apt pentru a fi construite piețele largi, pavate imprecabil și policrom cu dale așezate după axe pure și complicate. Iar astfel de lucrări ample nu sînt ușoare nici măcar cu mijloacele de azi!
Trimițînd la perfecțiunea pe care urbanitatea o presupunea, construcția centrală e una cilindrică, altfel spus de plan circular, e un templu ritmat de coloane, din ușa căruia pornesc liniile de perspectivă. Două fîntîni așezate simetric, de o parte și de alta a axis-ului spiritual cilindric, sugerează prezența binefăcătoare a acvaticului, una tainică la care accesul cere un oarecare efort. Orașul nu cunoștea încă arteziana ludică și barocă. De o parte și de alta a pieții, clădirile perfect aliniate au cîte două și trei etaje înalte. În cîteva balcoane un ochi atent poate vedea arbori tunși artistic în forme pe care le regăsești astăzi la supermarket… Era pe la 1480… (reproduceri preluate de pe internet)

PunctDeFuga2

Anunțuri