DSCF1135w1

Cînd bunica își lua avînt
Să urce pe scara ei îngustă ca o biserică
Dintr-un lemn
Crăpat cu pene din alt lemn
(Pentru fiecare lemn tare e un vreasc și mai tare)
Îngerii se împiedicau de fușteii încîlciți și noduroși
Ridicînd-o pe femeie ca pe un fulg
Să o cocoațe pe casă unde treaba ei era
Să-și văruiască hornul cîntînd.

Cînd se clătina de amețeală se prindea
De cîte o gheară de cioară
Și-i cerea dinții copilăriei
Pe care-i arvunise peste casă
Pentru o bătrînețe guralivă

Cînd mai uita cum îi vorbea
Bunicul în cimitir,
Ea plivea florile de la streșini.
De după inchipuirea ei,
El cosea ca-n tinerețe,
Tăcut, puternic, lunatic,
Mușchiul cafeniu din partea umbrită a casei
Creștea ca otava, două coase
Pe an făcea
Pregătind și el Sărbătorile Dincolo,
Striga
Peste casă
De pomană
Să-i aduc apă.

Nu-mi puteam lua atîta elan, nu eram o pană
Ca bunica, uneori
Și cioara o ridica pînă
la ghizdul de ciment al hornului
Noroc de bunicul, el inventase cosind
Betonul cu pleavă, ea l-a urcat cu găleata pe coș să fie
Trainic
Ca un inel cu pecete

Cînd termina cositul la sărbători
Și se ivea alb seara
Ascultam cu toții o poveste din război:
Un avion american a bombardat
Trenul în care el era sergent la Ploiești.

Anunțuri