În peisajul geometric de la castelul din Seneffe, în care te poți alege cu o răceală clasicistă sau măcar cu o alergie la simetrie, ”cadrele” ciclopice din oțel (uneori) colorat cu rugină încălzesc, oarecum, atmosfera. Sau poate că o lasă la fel, însă eu nu am rămas indiferent la punctele pe care le umple jocul propus de sculptorul italian Mauro Staccioli. E un joc secundar, în care nu e important dacă figurile pure ale artistului au ceva ezoteric. Mai degrabă nu au, cred că ceea ce-i stîrnește interesul e numai dialogul cu „starea naturală”. Profund sau mai puțin cosmetizate (și răvășite) de uman, energiile naturii dau oricărei linii (și forme), oricît de „sumară”, sugestii nebănuite. Simplul se complică „natural”, rezonează și lasă loc (solar) unei stări de liniște. Liniștea norilor în oglinda apei.

„Mes sculptures ne sont pas des objets de décoration… Il s’agit d’instruments de provocation.” – Mauro Staccioli

(Foto la castelul din Seneffe, 9.11.2014; sculpturi de Mauro Staccioli)

Anunțuri