tuculescu

Anevoie o să-mi explic
Cum am ales direcția aceea
Printre atîtea căi inutile
Aș fi putut merge spre soarele coborît
Cu spatele îndepărtîndu-mă, dincolo de lumină
Mai e năluca alteia
Și o întrezărisem
Un instinct de liniște mă chema să privesc
Avioanele ce veneau la aterizare
Precise ca secundele pierdute în zarea albastră
Fără de nori
Sînt ca lebedele în zbor îmi spunea un fel de ochi în care
Nu cred, n-am văzut niciodată lebede să zboare, oarecînd le-a văzut
Ochiul adînc știutor
Lebăda e mereu reținută pe apă, neagră și albă
Nu înțeleg
Cum ar putea să urce la cer aripi atît de senine,

Într-un nesfîrșit de adînc nămol de frunze…

Publicitate