Chiar și intimă, alcătuită doar din experiențele proprii pe care arta le prilejuește, ”colecția personală” se îmbogățește mereu, uneori privind doar un modest pliant, alteori o reproducere dintr-un album scos la o mare editură. Sînt și momente în care se întîmplă, la modul aproape miraculos, o insolită întîlnire cu propriile-mi himere, ce altceva sînt operele de artă împrăștiate pe undeva prin lume. Mi s-a întîmplat să constat că dorințe informe, cuibărinte într-o cută a minții sau a inimii, nu știu precis, să provoace în timp legături imposibile. Așa s-a petrecut și cu un tablou care m-a amuzat nu demult, mai degrabă cu o temă picturală, Le cabinet d’amateur. Dintre versiuni mi-a plăcut tabloul unui interior pictat în 1628 de Willem van Haecht. Aveam să-l regăsesc la modul concret și ”accidental” vizitînd Casa Rubens din Anvers, cu eclectismul ei arhitectural și funcțional, oscilînd între medievalul flamand și barocul italian. Rubens a fost el însuși un pasionat colecționar și tocmai asta nu e surprinzător…

(Reproducere după Le cabinet d’amateur de Cornelis van der Geest lors de la Visite des Archiducs, pictură, Willem van Haecht, 1628)

Anunțuri