Într-un moment terapeutic m-am uitat îndelung, ca prostul, în valurile mării și-am văzut că sînt frumoase. După aceea am umblat prin Ostende căutînd ”casa Ensor”. Știam că o să-mi expun iarăși ochii (minții), proaspăt goliți în valuri, la umanul cel mai hîd și carnavalesc al măștilor pe care le purtăm. La parterul casei e buticul cu suveniruri pe care Ensor l-a închis după ce s-a mutat acolo (1917), dar l-a lăsat așa cum îl știa, adunătură de măști și ciudățenii marine. Printre rafturile vechi m-a fascinat o dioramă meșterită pe la începutul secolului trecut de un artizan local necunoscut. Poate eu însumi dacă aș fi trăit într-o altă epură, poate dacă aș fi fost un oarecare turist, aș fi rîs de acele ”sirene” bizare care mișună prin coșmaruri. S-a nimerit să le privesc în același timp cu un flamand cam de o vîrstă cu mine. Pe el creaturile îl amuzau, eu aveam ”mintea” din nou în imersie, ”sirenele” urlîndu-mi ”democratic” printre dinții ascuțiți…  Plonjasem în adîncimile umanului și m-a luat cu amețeli.

(Foto D. Agachi, 12.07.2012, detaliu, dioramă aflată în casa în care a locuit pictorul James Ensor”, Ostende)

Anunțuri