Cum tot înghițeam a lehamite murătura de guvern de pe Dîmbovița și-mi părea că nu se mai termină, era să uit de o stare oarecum specială legată de înflorirea cireșilor japonezi… (Iată ce mă poate preocupa și cît de frivol pot să fiu, cînd în țară e atîta dramatism!) Era să(-mi) treacă neobservată serenitatea lor, mereu altfel în fiecare an, dacă nu mă uitam la fotografiile acelei zile de început de aprilie petrecută la Paris. În una dintre ele, Andra a prins un moment de răgaz sub ”ceremonia” florală a unui cireș, după ce l-a ”strunint” pe Lapi… Cînd revin la impresiile din anii trecuți îmi dau seama că mănunchiurile de flori bătute, rozii ca și epiderma unei suferințe, abia s-au deschis, se scutură, deja!

(8.04.2012, Paris, pe undeva pe lîngă Place de la Concorde)

(24.04.2012, cireși înfloriți mai peste tot prin Bruxelles)

Reclame