Stropii loveau și nici un ropot
Nu se auzea pe țigle
Liniștea înecată
În ploaie s-a întins ca o perdea peste lună
La fereastra mansardei șiroiau
Strălucitoare franjuri de apă mută
Nu auzeam vîntul în foșnetul parfumat
Al părului tău
Rătăcirea e un vis iarăși și iarăși
Prin ploaia întunecată oarecînd am uitat
Adierea văii cu iarbă înaltă unde coasa
Și-a rupt oțelitul tăiș
Pășeai fără umbră
Ca printr-o apă mare fără vuiet
Și nu m-ai trezit în noaptea primei plecări
Fîlfîia stins din aripi
Pasărea năvoadelor în care visam
Adîncile noastre tăceri…

(Imagine de aici, reproducere după: Léon Spilliaert, Dike, Ostende, Light Reflects, 1908, ink wash and watercolor on paper, 47.8 x 39.5 cm, Paris, Galerie David Lévy & Associés; Photo : Galerie David Lévy)

Publicitate