Tunelul se deschide în fiecare zori
În ușa metroului mi-am uitat
Umbrela neagra și prima stație cu neoanele ei
E prima judecată orbitoare a zilei
E întuneric pînă unde nu mai ajung
Locul adunării s-a umplut de aripi roșii
Îmi leg șireturile la oră fixă
Pentru ceaiul negru las să treacă un vis uitat în care
Desenele au linii subțiri indescifrabile
Ca o ploaie caldă într-un tunel alb curgea cerneala
În zorile trecute…
Am auzit cum fîlfîia nerăbdarea prin penele cocoșului

(Foto D. Agachi, Bruxelles, interiorul stației de metrou Porte de Hal, ”Le passage inconnu”, 1993, François Schuiten în colaborare cu Péplum-Carez, ”compoziție murală în lemn pictat”)

Anunțuri