Era generoasă lumina după-amiezii  și zăpada lucea stins, așternută într-un strat subțire peste poiană și printre arborii făgetului secular. Mănăstirea Vorona, cu multele turle ale bisericilor sale, îmi apărea mai frumoasă, mai impunătoare decît mi-o aminteam. Citisem mai demult, într-o scrisoare adresată de Nicolae Iorga unui profesor de franceză de la Liceul Laurian, ca răspuns la invitaţia adresată istoricului de a participa la serbările inaugurale ale Asociaţiei foştilor elevi ai Liceului Laurian: ”Aveţi aproape atât de frumoasa Coşulă şi Vorona, într-un cadru de natură aşa de bogat.” (N. Iorga, Corespondenţă, vol. II, ediţie Ecaterina Vaum, Editura Minerva, Bucureşti, 1986, pag. 176, scrisoare datată ”15 mart 1923”) Despre frumusețea acelui ”cadru de natură” pe care Iorga îl numea bogat, plin la propriu de echilibrul dealului molcom împădurit, ritmat de poieni largi, însorite, povestesc înseși imaginile. Mănăstirea și localitatea Vorona păstrează cîteva exemplare autentice de arhitectură tradițională, în care cerdacul amplu, devenit veritabilă colonadă, este foarte bine reprezentat și, ceea ce este cu adevărat remarcabil, motivul arhitectural al coloanei din lemn sau din zidărie nu a fost denaturat după multele etape de reparații. Ca și în alte locuri mult mai cunoscute, Văratec, Agapia bunăoară, arhitectura incintei mănăstirii a preluat foarte mult din modelul casei tradiționale, iar în alcătuirea casei vechi toate aveau temei: jocurile de culori și, mai ales, naturalețea lor, proporțiile, ritmul, lumina și nimic din ceea ce era bine omului nu era uitat… Ce frumos curge acoperișul casei și, mai ales, cîtă tihnă transmite prin ”privirea” aproape adormită a ”ochilor” plasați către coama lui, ca sub o frunte. Sînt de evidențiat grija și respectul pentru detalii la recentele lucrări de restaurare a fațadelor și acoperișurilor din incinta mănăstirii.

(Foto D. Agachi, Mănăstirea Vorona, 26.12.2011; imagini ale mănăstirii înainte de lucrările de restaurare se găsesc pe un blog interesant aici)

Anunțuri