Nu se mai sfârşeşte
Diluviul toamnei
Cade mulţime de zile
Prin umerii lui Noe
Şoimii plonjează printre stoluri vegetale
Învăţând să înoate le creşte o piele
Cu solzi roşii şi galbeni
Peste penele pestrițe
Valuri, valuri izbesc în alba mea corăbioară
În care am salvat cam tot ce se putea,
Din cele create
Ca nu cumva să piară lumea
Odată cu toamna
Nici Creatorul nu-şi mai amintea
Prin ce miracol le plăsmuise,
Galbene, argintii şi brune,
De o arcă a iepurilor nu s-a mai îngrijit nimeni
la potopul ăstei toamne…

(Foto D. Agachi, 29.10.2011, amintindu-mi că stările interioare vin mereu aceleași, însoțite de aceleași cuvinte…)

Anunțuri