Prea rar cobor sub
Timp
Pînă la tatăl tatălui meu
”Tata a fost un om foarte deștept” îmi repeta fiica lui
Cuvintele sfredeleau prin oasele smerite, ”bucura-se-vor”!
În copilărie îl admiram scriind cu o caligrafie veche,
Muzica unui val albastru răsună încă din călimară
Stropul pe i era umflat, rotund
O picătură de sînge
se usca atunci cînd el șuiera ca vîntul peste un gorgan de cîmpie…
Penița dansează volute în lentoare
Neobosită ține timpul pe poante
Balerina albăstrie
Mîna mea ingenuă nu l-a putut niciodată copia
Pînă la oasele albite au coborît cuvintele pe care le scria
Într-o ”plîngere” pentru petecul de pămînt
În fiecare an
Îl măsurau comisii cărora le ieșia mereu mai întins…
Fiica are o fotografie cu chipul lui bătrîn și privind-o vorbește puțin
Spune doar: ”Tata a fost un om foarte deștept”!…

(Foto D. Agachi, 22.10.2011, poartă la Bibliothèque Solvay, Parc Leopold, Bruxelles)

Reclame