Aleg să răspund oarecum in extenso, spre a putea adauga și ilustrații, unei întrebări a doamnei X, referitoare la expoziția  de la Bruxelles L’Age de l’Impressionnisme en Roumanie, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907), despre care am pomenit într-un alt articol. Nu am văzut în expoziție portretul Mariei Nacu și nu cred să-mi fi scăpat… În cîteva tablouri expuse sînt reprezentate femei, însă acele compoziții sînt mai degrabă peisaje și nu portrete, sînt peisaje-portret la rigoare, în care focalizarea nu vizează personajul ci peisajul. Trăsăturile sînt estompate în favoarea refelexivității și ele vorbesc mai degrabă de abandonarea femeii grigoresciene de bună condiție (nici femeia țărancă nu e văzută de pictor cu totul altfel), într-o natură care o predispune la interiorizare. Într-o grădină înflorită sau la malul mării, femeia fără vîrstă contemplă, aș spune că mai puțin frumusețea care o înconjoară și care practic o îmbracă, ca în reprezentările simbolice (maniera de redare e oarecum legată cu fire subtile de arta simbolistă a perioadei). Aș spune că mai degrabă ea contemplă un gînd, un vis, o iluzie… E o natură în care starea de spirit a femeii își găsește o anume odihnă melancolică, de regulă privirea e ascunsă de un fel de pălărie somnolentă, sub care nu-i poți ghici misterul. (Despre maniera dulcelui Grigorescu de a picta femeia s-a scris destul, nu mai îngroș și eu corul…)

Anunțuri