În seara asta, e 19 septembrie 2011, m-am întristat. Am înțeles că doar muzica lui Johnny Răducanu, din inima care îi ascultă pianul înregistrat pe discuri, multe de vinil, a rămas cu noi, cu Andra, cu Elena, cu mine, cu alții mulți-puțini… Nu știu cum s-a făcut că nu am reușit să-l ascult niciodată într-un concert. Mereu s-a întîmplat să pierd cîte un recital, am ratat destule veniri ale sale la festivalul de jazz de la Iași, tot gîndindu-mă că se va întîmpla într-o zi, că mai e timp, că mai sînt destule toamne… În seara asta am început să înțeleg, că unul dintre visele sufletului pe care l-am visat cîndva, nu se va împlini…. Nu mai e timp!