Sînt un infildel notoriu (e de la sine înțeles) trădez
iluziile una după alta, nu o să-mi amintesc niciodată
șoaptele atîtor amante, alte trupuri, alte respirații, alți iriși
la balul vienez al celor care pot fi cu putință
fără opreliști valsam la 20 de ani
cu timpul am început să părăsesc fluturii albi, spune-mi
oarecum mor în splendoare?
spune-mi
oarecînd sînt prințul unei nunți la care
vrajba lumilor mitice aprinde războaie
nu vreau….
cu un cal înaripat intram
în cetate însăși iluzia
era (să fie) un zeu
Amintirea nu se desprinde de parfumul
însoritei zile de naștere
În orașul prin care nu trece nici un rîu s-a uscat rodul

agilitatea s-a dovedit iluzorie, prin vertebrele mele dincolo de aripile berzelor nu am urcat
Mai tîrziu, tot mai tîrziu cerurile pămîntene nu mai topesc înserarea
în stropii de rouă…

(Foto D. Agachi, 30.08.2011, Bruxelles, zona Schuman)

Reclame