Deși timpul și oboseala nu sînt deloc prietenii mei, în sensul ca primul nu mă răsfață cu oarece tihnă colocvială iar a doua nu mă menajează, reușesc să mai arunc un ochi, unde altundeva, cînd nu ma uit la un film, ei da, pe facebook, unde e cît se poate de vizibil ca timpul nu răs-față pe nimeni… Dacă Radu Botta mi-a reamintit-o pe Janis Ian, cea care anul acesta a împlinit 60 de ani, Elena a ales un popas cu Johnny Cash la al său tulburător Personal Jesus. Nu o subită preocupare gerentofilă m-a făcut atent la vocile lor tîrzii, ci acel ceva special sentimental, în sensul de greu de sentimente, pe care îl transmit… Multe dintre cîntecele mari ale ambilor artiști au fost cîntate de alții, sau ei înșiși au ”interpretat” – într-un înțeles mai profund – creații ale altora. Tocmai asta e fascinantă, viziunea, atît de diferită în variantele seducătoare de peisaj sonor care nasc în urechi, dacă ai răbdarea sa le asculți unele după altele… Janis Ian, personalitate evantai, fiind pînă și scriitoare SF, a compus în 1973 superbul cîntec At Seventeen, pe care l-a lansat în 1975. Dar abia în versiunile recente îmi pare a transmite starea întregită a acelui cîntec, cu vocea ei sedimentată.

Anunțuri