Urca prin mine legănîndu-se ca o burtă

Enormă de chit

În care mă va înghiţi atunci cînd se va întoarce

Pe dos

Schimbă macazurile vertebrelor fără încetare,

Aşa îl visez, pe Copoul tinereţii, galben,

Un submarin fără periscop, o himeră

„Avem timp. Că n-am ajuns încă la ţiganci”!, nu ne grăbim, zîmbea taxatoarea

Cu el mergeau agăţate ciorchine pe scări, de cît de plin era de rîsete

Printre scaune

Frunzele toamnei din grădina botanică,

Şi dispăreau dintr-o dată, în tramvaiul fără capăt de linie,

Cu tramvaiul credeam că pot trece Styxul pe un pod metalic

Roger Waters ciupea firele întinse de care stateau agăţate vagoanele şi flama se vedea pîna departe

(Foto D. Agachi, 30.01.2011, Tramvaiul din vitrină; Musée du Tram Bruxellois)

Anunțuri