Am văzut expoziţia Orientalismul în Europa, de la Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique, Bruxelles, mai de mult… Nu am avut tip sa scriu la vreme cîteva impresii (acum expoziţia e deja închisă), poate nici chef, poate nici nu ar fi folosit… Încep să cred tot mai mult, că singura despre care merită spus cîte ceva este frumuseţea, şi spus cu parcimonie. A vorbi prea mult e oarecum nechibzuit. În acea expoziţie m-am oprit îndelung în faţa unui tablou (deşi nu era printre „vedetele” expuse).

(Luc-Olivier Merson: Le Repos pendant la fuite en Egypte, huile sur toile,1880, 77 x 133 cm, Legs de M. de Saint-Aignan, 1925, N° inv. 2075, Musée des Beaux-Arts de Nice, imagine de aici)

Viziunea e cu totul insolită, pentru cunoscuta temă biblică, să admitem că e laică, şi, totuşi, sacrul copleşeşte. Nu e o viziune iconică, dar e o „umanitate” pe care pictorul, care ştia ce înseamnă arta simbolică, a dus-o la superlativ. Scena nu e însoţită de îngeri, se petrece doar sub un cer înstelat, cum numai un cer deşertic poate fi. În imensitatea locului, pacea s-a instalat, primejdia a fost lăsată departe. Somnul părinţilor pruncului Iisus e greu, pe măsura oboselii. Iosif doarme cu faţa spre pămînt. Pe soclul sfinxului, mai greu accesibil tîrîtoarelor pămîntului şi-a găsit loc Maria, cu pruncul în braţe, ea însăşi cuprinsă parcă la pieptul statuii. Maria are faţa întoarsă de la prunc şi aici e superba „umanitate” pe care pictorul o înţelege, altfel nu ar putea dormi sub lumina divină atât de vie, de intensă, ce iradiază. Divinitatea nu e „confortabilă” nici pentru Maica însăşi. Liniştea locului nu vine de la imensitatea statuii, poate de la cea a cerului, dar izvorăşte cu totul din acel somn profund; măgăruşul paşte cîteva fire uscate şi un fum firav se ridică vertical din focul pe trecute, semn că nici un fir de vânt nu trecea pe acolo…

Reclame