Nu, nu e o pauză pentru o nouă doză de suprarealism, cum s-ar crede şi cum vine vorba, aşa cum spui pauză de cafea, sau cum fumătorii înrăiţi caută pretext din orice pentru pauza de ţigară. Eu o să iau o pauză de Belgia! O să zbor spre casă! Cât de propriu stării mele e acest cuvânt! În copilărie îmi părea că „zbor” spre obârşie în fiecare vacanţă. Undeva, pe creasta dealului înalt făceam din mâinile mele aripi ca de planor şi simţeam forţa teribilă a vântului de costişă cum mă ridica, iar dacă nu aş fi avut un bun echilibru, m-ar fi aruncat cât colo… Elena a început să-şi amintească de Crăciunul copilăriei, ca un intermezzo… Aşa că, înainte de pauză, trimit în grabă la expoziţia Paul Delvaux de la Musée d’Ixelles din Bruxelles. Expoziţia are o temă îndrăzneaţă, e vorba de sursele operei artistului. Talent autentic şi foarte versatil, Delvaux a dovedit o surprinzătoare vocaţie de asimilare mimetică şi pasageră a temelor şi manierei câte unei personalităţi artistice. A început ca un naturalist sensibil, un post impresionist fascinat de fagii de la Rouge-Cloître, de pildă, ca mai toţi peisagiştii belgieni. Traiectul până la temele şi maniera proprie e jalonat de nume de anvergură. Teme şi stil care îl fac pe Delvaux inconfundabil, încât în orice muzeu dintr-un colţ de lume ar fi o pânză de a sa fără etichetă, ar fi imediat recunoscut prin femeile, trenurile şi, mai ales, stranietatea atmosferei. Felul de a picta a lui Modigliani, Ensor, Magritte, De Chirico, au cizelat viziunea artistului. Iar dintre toate, poate cea mai subtilă a fost influenţa lui Modigliani. O astfel de expoziţie este incitantă şi prin simpla alăturare de mari, impresionat de mari nume ale picturii contemporane. Şi nimic, nici o fotografie, oricât de fidelă, nu poate reda vibraţia, fiorul, decupajul de timp al operei originale.

P. Delvaux, Sous-bois à Rouge-Cloître, 1920

Modigliani, Portrait de jeune femme, 1919, Musée des Beaux-Arts La Chaux-de-Fonds

Anunțuri