(Foto D. Agachi, 3.12.2010)

Între multele lungi zile cenuşii, undeva în Belgia a dat un senin de câteva ore, nici prea intens, nici prea aspru… După care griul a fost tras la loc, ca o draperie groasă.

În faţa acelui desiş, pe care îl priveam, străbătut de lumina amplificată până la rezonanţă de un nucleu galben, am avut intensa impresie că revăd ceva camuflat în memoria sufletului, mai degrabă… Sigur, toate crengăriile sunt la fel şi orice sihlă bătută de promoroacă, într-o zi senină pare nepământeană… Mai târziu, acasă, mi-am amintit de „paralela” contemplației mele şi am căutat „hăţişul” lui Pollock. Pânzele cu pictura dezlănţuită a lui Pollock trimit oricum la un hăţiş… Eu îmi amintisem unul anume, înzăpezit, în care juca lumina… Hăţişul unui crâng, în starea lui de haos e un model de ordine, spre lumină…

Jackson Pollock, Number 1, 1948 (sursa imaginii)

Anunțuri