Simbolurile se golesc de sens ori de câte ori devin modă şi sunt multiplicate ca un produs de „larg consum”… Pe la 1911, deja „parfumul” art nouveau începea să devină un simplu deodorant. Un exemplu: în unghiul dintre străzile E. Max şi V. Hugo din Bruxelles, arhitectul O. De Paepe a plasat o clădire relativ impozantă în acea zonă, cu faţadele din cărămidă albă şi galbenă, dând impresia de casă-prăjitură. Stilul e mai degrabă eclectic, poate şi datorită frontonului amplu, care face legătura cu tradiţia locului. La partea de sus a faţadei principale se află un amplu sgrafit (sgraffite) de o policromie dominată totuşi de nuanţe intense de verde… Decorul abundent vegetal înconjură un medalion cu un chip feminin stilizat… Însă compoziţia rămâne doar decorativă, a pierdut cu totul misterul şi forţa de seducţie a femininului acelui fin de siècle din pictura şi afişele epocii şi care izbucniseră, spre exemplu, pe faţadele de la Grand Maison de Blanc

(Foto, D. Agachi)

Anunțuri