Grand-Place din Bruxelles este, prin excelenţă, un melanj în care şi medievalul se regăseşte. Caroul, în care se pătrunde prin ganguri înguste şi lungi, oferă o lume construită şi statuară fascinantă, în ansamblul căreia te pierzi mai ales printre detalii. Surprinzător, ansamblul, atât de formal ancorat în trecut, în fond o dioramă, nu mai spune prea multe privitorului, oricum, pare-se, nu mai mult decît un muzeu cu dinozauri. Cum e deja cunoscută butada că diavolul rezidă în detalii, tocmai jocul detaliilor e cel care fascinează în tot ce e medieval, poate cu asupra de măsură în gotic. Iar dintre detalii, în Grand-Place fascinează garguiele. Dacă în goticul timpuriu ele aveau funcţia de revelare a răului, cu tot arsenalul pus în joc pentru a transmite stranietatea, teroarea, angoasa de la poarta iadului, în Grand-Place burlanele fantaste participă la un spectacol uman al grotescului, pe undeva al bucuriei de a petrece poate fără griji, poate uitîndu-le măcar pentru o clipă. Garguiele din Grand-Place exprimă acea ştiinţă a ispititorului de a te fura ca o narcoză, de a rîde cu pofta uitării de sine. Dacă îngerii goticului timpuriu surîd, mesagerii infernului din Grand-Place rîd zgomotos; în fond, nu între cele două paranteze joviale glisează starea de bine a fiecăruia dintre noi?

Râsul grobian

Râsul nătâng

Râsul malefic

(Foto D. Agachi, 5 iunie 2010, detalii, faţada principală, Grand Place, L’ Hôtel de Ville, 1402 – 1455; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Anunțuri