(Dorohoi, după viitura de pe râul Jijia, foto 2 iulie 2010)

Poate că se vorbeşte mult, prea mult, televiziunile ştiu să livreze şi disperarea, politicienii ştiu mereu să argumenteze. Politicienii au învăţat deja să dezvolte orice temă, de oriunde s-ar afla, de la putere sau din opoziţie… Televiziunile au la momentul oportun reportajul şi, uneori, pentru mai mult dramatism, transmit „imagini needitate”… De vreo două zile se transmite din Dorohoi. Uitându-mă la Dorohoiul-TV, am avut impresia – falsă! – că acolo fierbe locul de autorităţi, reporteri, că e, după stihie, un veritabil efort pentru „normalizare”… O fi bine, îmi ziceam, poate că, dincolo de profitul obţinut după vânzarea de imagini, după aşa o „viitură” mediatică, un cât de mic sprijin vor simţi şi aceia care îşi consumă nevoile în singurătate… Dacă străbaţi însă străduţele cu iarba gălbuie de la mâlul care a trecut peste ea, dincolo de garduri vei vedea un bătrân care îşi aşează la soare haine şi mobile dezmembrate, e singur şi se mişcă cum poate, încet şi poticnit, vei vedea în altă ogradă o femeie spălând, bucată cu bucată, parchetul… Peste tot sunt haine urcate pe garduri, cum se întâmplă prin sate înaintea unei mari sărbători, dar nu o sărbătoare e aşteptată, zilele astea s-a întâmplat pe acolo doar năpastă… Era cald astăzi, soare, un pic de vânt, era linişte şi o umezeală grea, năduşeală în aer, în gesturile oamenilor, în suferinţa lor tristă… Toate se topesc însă în zâmbetul de pe chipul celor care te aşteaptă, în mulţumirea din ochii lor pentru faptul că ţi-ai adus aminte de ei şi le eşti aproape. E un zâmbet larg, copleşitor. Parcă au uitat dintr-o dată că ei au fost cei loviţi, cei peste care a trecut o mare primejdie în toiul nopţii, au uitat frica aceea în faţa incontrolabilului. Odată cu zâmbetul uită că ei vor continua, după scurta ta vizită, să trebăluiască zile şi săptămâni în şir să repare, să usuce, să-şi vină în fire… Pentru câteva clipe prind puteri, nu te copleşesc cu grijile lor, se bucură că te văd şi pot schimba o vorbă despre viaţa care merge înainte pentru ei şi pentru ceilalţi… Dincolo de vorbe, cine îşi aduce aminte de un cunoscut, de un prieten, o rudă îndepărtată aflată pe acolo pe unde a văzut la TV că s-au învolburat apele, poate va reuşi să treacă să le vadă zâmbetul şi victoria din priviri…