Nu caut înadins tot felul de manifestări care se petrec în stradă! Poate şi prin alte părţi e la fel. La Bruxelles, în weekenduri, dacă ieși din casă dai de o petrecere. Orice pretext e bun. Pe 12 iunie, în multe locuri din oraș se petrecea (câte ceva). Spre exemplu, în Commune de Saint-Josse-Ten-Noods, pe 12 și 13 e Fête des commerçants. Cum pe 13 iunie e zi de votare, în cadrul alegerilor federale anticipate, toate aceste locuri sunt numai bune pentru „agitație”, chiar dacă, oficial, campania electorală s-a încheiat vineri. Nu mai intru în amănunte, lucrurile seamănă, ca procedură. Numai că în Belgia, ca în orice stat democratic, nimeni nu se teme de alegeri anticipate, de „criza politică”! Tocmai, alegerile anticipate sunt soluția normală de a depăși „criza”! Evitarea alegerilor, într-o perioadă critică, stimulează ruptura echilibrului democratic şi exerciţiul forţei celui mai puternic (individ, partid), în detrimentul celorlalţi, pe care-i ameninţă cu un fals rău mai mare, „criza”, şi cu false costuri sociale! Da, afirm cu tărie, în România nu este democraţie pentru că nu s-a instituit, încă, în societate, duhul (folosesc ortodoxul „duh”, evitând, ca dracul tămâia, catolicul spirit) normalităţii, inclusiv prin alegeri anticipate. Îndeobşte, compromisul politic nu poate merge până la evitarea alegerilor anticipate cu orice preţ. Un astfel de scrutin este soluţia prin care clasa politică arată că nu orice compromis este posibil. Şi că ea, clasa politică, are conştiinţa şi forţa să nu-l facă… (În Belgia se vorbeşte, spre exemplu, despre pensia minimă de 1150 euro ! Clasa politică din România va opri, finalmente, tăierea pensiilor obişnuite, stabilite pe bază de calcule în funcţie de vechimea de cotizare ?) Nu mă aştept însă ca moţiunea de cenzură din Parlamentul României să treacă. Parlamentarii nu vor avea forţa ca, dincolo de interesul posturii pe care o pot pierde, să voteze peste interesele de partid. Mulţi dintre parlamentari, chiar şi din opoziţie (care opoziţie ?) se vor mulţumi că există cineva care face o astfel de treabă indezirabilă. Mai mult, în actuala situaţie s-ar impune nu numai schimbarea prim-ministrului inexistent Boc. Sistemul politic din România are nevoie de alegeri anticipate, care să aducă un guvern puternic şi capabil să stopeze „dezechilibrul” în care preşedinţia se situează! Deşi puţini pot admite, odată cu acest dezechilibru „criza”, inclusiv economică, se manifestă cu şi mai mare virulenţă! Alte opţiuni pentru reglarea acestui dezechilibru, în afara alegerilor, nu există, iar vorbele mai şoptite, mai răspicate, despre un nou demers de suspendare a preşedintelui sunt rezultatul unei gândiri năzbâtioase! Dar să revenim la vacarmul stradal de la Bruxelles, pentru că, oricum, consideraţiile noastre – profundă şi amară analiza de pe blog-ul Ilincăi Bernea, intensă reacţia de pe blog-ul Gabrielei Savitski – nu schimbă lumea… Prin urmare, „agitaţia” electorală la astfel de manifestări, făcută în special de active femei de culoare, dau mai degrabă o oarecare „atmosferă” de şlagăr. Temele electorale devin, expuse astfel, o pată de „culoare” muzicală, pe care trecătorii se amuză să o fotografieze…

Scoţienii.

Acordarea cimpoaielor se face cu măsurători precise!

Bucuria de a cânta şi asculta jazz

(Foto D. Agachi, 12.06.2010)

Anunțuri