Artiştii de circ ştiu să-şi camufleze tristeţea sub un zâmbet sau un râs care nu-şi uită niciodată nostalgia şi substanţa tragică. Cu atât mai mult, când umplu cu ştiinţa artei lor rondurile geometrice ale unui spaţiu oarecum himeric, în lumina plină a zile, melancolia de pe chipurile artiştilor e mai intensă decât sub penumbra cupolei. Sub chipul îmbibat de vopseaua menită să le acopere firea, starea, privirile lor vorbesc de vraja rotitoare a copilăriei rămasă în şaua calului de lemn. Mai devreme sau mai târziu pe fiecare ne prinde în clinchetul său caruselul, ca o tristeţe inocentă.

Fête de l’Iris, sărbătoarea oraşului Bruxelles, 9 mai, la amiază; foto D. Agachi.