Când extragi pas cu pas secundele, amintindu-ţi de undeva „De-această pungă de secunde numită inimă”, strada, pe care trece foarte rar câte o maşină şi parcă niciodată trecători, nu are altă raţiune de a fi decât singurătatea însăşi… O singurătate supra-reală, a ceasului din strada gării lui Delvaux. Tocmai apelul telefonului mi-a reamintit de singurătatea trotuarului îngust pe care mă aflam. Vorbeam, însă un foşnet imperceptibil m-a făcut să privesc peste umăr, ca după un chip cunoscut, ca atunci când pur şi simplu îţi aduci aminte de el după mers sau poate după umbră… Amintirea e uneori leneşă, nu vine odată cu imaginea, nu are iuţeala ei… M-am întors câţiva paşi spre locul acelei involuntare impresii. Pe trotuar creşteau, dintre pavele, fluide albastre de piatra, într-un desiş vegetal. Vibraţia de acolo venea, din acele volute, dintre acele crengi desprinse din piatra care le conţinea. Parterul clădirii e una dintre cele mai rafinate realizări ale arhitectului Victor Horta, în maniera Art Nouveau floral pe care el a cultivat-o cu minuţia unui grădinar (japonez) în grădinile sale de piatră.

L’ Hôtel Deprez-Van de Velde, clădire aflată la intersenţia avenue Palmerston, nr. 3 şi rue Boduognat nr. 14, arhitect Victor Horta, 1896

(Foto D. Agachi, 6.05.2010; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)

Reclame